Reclamă


Oana Roman a traversat în acest an numeroase momente critice care au dezarma și epuiza pe oricine. După îndelungi căutări, vedeta a găsit un centru de îngrijire cu servicii de excepție unde a reușit să își interneze mama. Alături de Catinca Roman, influencerița a făcut pașii necesari pentru a se asigura că cea care i-a dat viață are parte de tot ajutorul și confortul.

Acum, după câteva luni, Mioara Roman a avut parte de un episod nefericit.

A ajuns pe mâinile medicilor

Mioara Roman are 82 de ani, iar starea ei de sănătate este una precară. Fosta soție a lui Petre Roman a fost diagnosticată cu Parkinson. Pe lângă această problemă de sănătate, mama Oanei a suferit și numeroase avc-uri mici, tranzitorii. În urmă cu câteva luni, aceasta a fost operată de colecist. La început de August, Mioara Roman a avut parte de un episod care ar fi putut să-i pună viața în pericol.

Fosta soție a lui Petre Roman a căzut, având probleme cu menținerea echilibrului,iar astfel, s-a ales cu o serie de leziuni externe serioase. De atunci, problemele se țin lanț pentru aceasta, dar și pentru Oana. Influencerița trăiește cu teama în suflet legată de faptul că starea ei de sănătate s-ar putea înrăutăți oricând.

Mioara Roman este în continuare internată la Spitalul Elias din Capitală. Oana și-a rugat fanii să îi transmită femeii care i-a dat viață, toate gândurile bune.

„Azi am iar nevoie de gândurile voastre bune pentru mama.”, a scris vedeta pe Instagram.

Oana a fost judecată aspru atunci când și-a internat mama în centrul de îngrijiri pentru persoane vârstnice

La începutul anului, atunci când Oana a decis alături de sora ei că cea care le-a dat viață trebuie să aibă parte de îngrijire de specialitate, lucrurile s-au precipitat în online. Vedeta a fost aspru criticată din acest motiv. Cu toate acestea, influencerița a ținut de fiecare dată să explice că centrul este unul nou, cu servicii de cea mai bună calitate. Pacienții internați acolo au parte de facilități premium, astfel încât șederea să fie una exact ca la hotel.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro