Despărțirea dintre Theo Rose și Alex Leonte a venit ca un șoc în rândul oamenilor. Cei doi împărțau de ani de zile și bune, dar și rele. Când toți se așteptau la o căsătorie, surpriza a fost destrămarea relației. Acum vedeta formează un cuplu cu Anghel Damian, regizorul serialului pentru care filmează.
La rândul lui, nepotul lui Nea Mărin își vede liniștit de treabă. Asta până acum câteva ore, când fosta iubită l-a etichetat într-un concurs pe Instagram. Fanilor nu le-a venit să creadă și majoritatea s-au gândit că Theo Rose caută moduri subtile pentru a se băga în seamă cu fosta iubire.
Theo Rose se ține de glume în online, sau tânzește după Alex Leonte?
Casa de discuri care se ocupă cu impresarierea lui Theo Rose a organizat un concurs . Numărul de câștigători este limitat și vor beneficia de bilete VIP. Prin intermediul lor, vor avea acces în culise, la concertul pe care artista îl organizează pentru sfârșit de sezon, alături de Bogdan de la Ploiești și Yny Sebi.
Pentru a participa la concurs, una dintre condiții cere ca participanții să își eticheteze prietenii alături de care vor să meargă la concert.
Theo Rose s-a gândit să pună lumea pe jar. Astfel, l-a etichetat în secțiunea de comentarii chiar pe fostul ei iubit, Alex Leonte. Până și colegul ei de scenă a fost surprins de gestul cântăreței. Bogdan de la Ploiești a lăsat și el un comentariu prin care se arăta amuzat de gestul lui Theo Rose.
Anghel Damian refuză să ofere detalii despre relație dintre el și Theo Rose
În cadrul unui interviu pe care l-a acordat recent, Anghel Damian a fost întrebat și despre relația lui cu Theo Rose. Actorul a preferat să se rezume doar la partea profesională. A declarat că vrea ca relația lor să rămână sub semnul discreției.
,,O să spun doar că Theo face un rol extraordinar, a fost mare parte meritul ei și meritul echipei că am format un context.
A fost normal ca ea să își găsească un ajutor în mine, pentru că sunt regizor în serial și este treaba mea să ajut fiecare actor în parte, atât pe ea, cât și pe cei mult mai experimentați de la George Mihăiță la Șerban Pavlu.
Regizorul, în general, dă direcția. În ceea ce privește relația noastră, prefer această discreție, pentru că e important să trăim noi, nu să trăim prin gura lumii sau prin articole de presă”, spus Anghel Damian, potrivit playtech.ro.