Reclamă

Gina Pistol a devenit mamă în urmă cu un an și jumătate. Vedeta a reușit să aducă pe lume la 40 de ani o fetiță perfect sănătoasă de care este extrem de mândră. Prezentatoarea i-a dedicat micuței ei tot timpul din lume de la naștere și până în prezent.

Acum, iubita lui Smiley vrea să se ocupe intens și de imaginea ei.

Vedeta s-a îngrășat mult în sarcină

Gina Pistol și Smiley anunțau în urmă cu doi ani că vor deveni părinți. De altfel, tot atunci, cele două vedete vorbeau pentru prima dată public despre relația dintre ele. Deși au existat numeroase speculații despre posibila lor idilă, nimic nu era oficial până la momentul respectiv.

Sursa foto: Instagram

Gina radia de fericire în perioada în care era însărcinată, iar prezența micuței în viața ei după naștere a determinat-o să cunoască fericirea adevărată. Sarcina a venit la pachet și cu multe kilograme în plus pe care aceasta le-a acumulat în decursul celor 9 luni.

Prezentatoarea a mărturisit că a fost de-a dreptul șocată atunci când s-a urcat pe cântar, înainte de a naște. După ce a adus-o pe lume pe Josephine, vedeta a slăbit rapid câteva kilograme. Treptat, Gina a reușit să își îmbunătățească semnificativ imaginea. Ca orice femeie însă, partenera lui Smiley are încă nemulțumiri legate de aspectul fizic. În acest sens, Gina a apelat la o procedură de remodelare revoluționară.

Deși astfel de tratamente sunt destul de costisitoare, vedeta nu se uită la bani când vine vorba de propria imagine.

Gina Pistol a optat pentru noua tehnologie în materie de remodelare. Prezentatoarea speră să ajungă la abdomenul plat de dinainte de a fi însărcinată. Procedura nu erate una dureroasă. Aceasta implică relaxarea clientei în timp ce 10 lasere sunt aplicate pe zonele cu probleme pentru a topi grăsimea. Acest tratament ar avea rezultate de la prima ședință, însă pentru efectele dorite este cu siguranță nevoie de mai multe expuneri.

Attachment.png


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro