Reclamă

Cătălin și Andra Măruță încearcă să-și crească și educe copiii într-un mod cât mai armonios. Valorile de familie sunt extrem de importante, iar ele trebuie să fie respectate. Prezentatorul a preluat un obicei de la bunica sa și îl aplică cu Eva și David. 

Cătălin și Andra Măruță sunt părinți fericiți, având doi copiii frumoși pe care toată lumea îi îndrăgește. Eva și David sunt cunoscuți în mediul online, având chiar ei conturi personale. Micuții sunt învățați să respecte tradițiile de familie, în special un obicei preluat de la bunica prezentatorului.

Când era doar un copil, Cătălin Măruță mergea în fiecare duminică la biserică și asculta predicile preoților. În prezent, el face același lucru cu Eva și David. Copiii însoțiți de părinți merg săptămânal la slujbă și intră în casa Domnului. Aceștia sunt crescuți cu iubire față de Dumnezeu, părinții dorindu-și o apropiere, așa cum au făcut-o și ei. Andra mereu îl aduce pe Dumnezeu în discuție și le insuflă și celor doi copii.

Într-o fotografie postată pe Instagram de către prezentator, Eva și David au în mână câte o lumânare, semn că au ieșit de la biserică. Mai mulți internauți au lăudat gestul făcut de prezentator și se bucură că o persoană cunoscută păstrează aceste datini.

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Catalin Maruta (@catalin_maruta)

„Unul din lucrurile învățate de la bunica mea, în copilărie, a fost ritualul de a merge la biserică. Ii duc și eu pe Eva și David, le povestesc despre asta și despre alte obiceiuri ale bunicilor mei, le spun ce dor îmi este de ei.”, a scris Cătălin Măruță pe Instagram.

Andra și Cătălin Măruță își lasă copiii să fie dezinvolți în mediul online

Andra și Cătălin Măruță și-au expus copiii în mediul online de la vârste fragede. Ba mai mult, ei au și conturile proprii unde pot să posteze diverse videoclipuri sau fotografii. Părinții nu vor să le inhibe personalitatea, ci îi lasă pe ei să se descopere. Eva și David au reușit să-și creeze comunități uriașe de care sunt extrem de mândri.

Și noi observăm cât sunt de dezinvolți. Asta ține de personalitatea lor, clar, nu de educația pe care o primesc. Nu este de mirare totuși că se exprimă ușor, având în vedere că amândoi părinții lor sunt în showbusiness, vorbăreți, extrovertiți…”, a spus Andra într-un interviu pentru VIVA!

„Categoric, așchia nu a sărit departe de trunchi. Pe de altă parte, sunt și familii în care copiii au cu totul altă personalitate decât a părinților și e important să le-o respecți și să nu îi forțezi să facă ce nu își doresc. Noi suntem atenți să îi protejăm cât putem de mult și să le dăm spațiu să fie ei înșiși.”a adăugat și Cătălin Măruță pentru aceeași sursă.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro