Programul “Pâine şi Mâine” derulat de Fundaţia World Vision România ajută copiii din clasele primare care locuiesc în sate defavorizate din România să meargă la şcoală, oferindu-le o masă caldă în fiecare zi şi sprijin pentru realizarea temelor.
Iniţiat în 2016, Pâine şi Mâine îşi propune îmbunătățirea nivelului de educație şi reducerea abandonului școlar în rândul elevilor de școală primară din comunităţi defavorizate din Dolj, Vâlcea, Vaslui și Cluj. În acest moment, în program sunt incluși 1.259 de copii.
Programul le oferă copiilor o masă caldă pe zi (cu două feluri și un desert) și posibilitatea de a se pregăti în fiecare zi, timp de două ore, într-un program de tip „Școală după școală”, sub coordonarea unui profesor angajat special pentru acest proiect. Astfel, proiectul previne abandonul școlar pentru că familiile nevoiașe nu mai au grija hranei zilnice pentru copii, iar elevii pot să-și facă temele într-un mediu sigur și liniștit.
De ce a fost nevoie de acest program?
- La țară, 1 din 11 copii merge la culcare flămând.
- 34% dintre copiii de la țară trăiesc în sărăcie extremă.
- 1 din 4 copii din mediul rural suferă de deficit de fier (anemie feriprivă).
- 2 din 3 familii au fost nevoite să cumpere în ultimul an alimente ieftine (71%) sau în cantități mai mici (61%).
- La nivel național, rata abandonului școlar este de 16,4%, media UE fiind 10,1%.
- 1 din 4 copii din mediul rural renunță la școala din cauza sărăciei.
“Le mulţumim noilor noştri prieteni de la Oysho și Massimo Dutti pentru că au ales să investească în educaţia copiilor din mediul rural. Doar cu parteneri asemenea lor, responsabili şi dedicaţi cauzelor sociale, reuşim să schimbăm generaţiile viitoare. Pentru că atunci când reuşim să educăm un copil, transformăm o comunitate şi, prin eforturi comune continue, transformăm o ţară întreagă. “,a declarat Mihaela Nabăr, Director Național World Vision România.