Ionuț Dolănescu a avut o relație specială cu tatăl său. După ce regretatul artist Ion Dolănescu a trecut în neființă, i-a lăsat drept avere casa în care locuia.
Acum Ionuț Dolănescu s-a decis să o renoveze, însă lucrările îl costă extrem de mult.
Cât îl costă pe Ionuț Dolănescu să renoveze casa moștenită de la tatăl său
În urma unui interviu pe care artistul l-a acordat în presă, costul renovării a fost peste așteptările sale. Casa pe care a moștenit-o valorează peste un milion de euro. Pentru a putea să o renoveze, artistul a fost nevoit să își vândă o proprietate pe care o avea.
„Nu vă ascund că mi-am vândut o proprietate de peste ocean, din Statele Unite ale Americii, ca să fac rost de banii necesari reparației. Am dat acea casă cu 400.000 de dolari și jumătate dintre ei i-am folosit deja în contul casei din București.
Nici nu vreau să mă gândesc la suma totală pe care o am de cheltuit până la finele lucrărilor!”, a declarat Ionuț Dolănescu, potrivit playtech.ro.
Materialele de construcții, din ce în ce mai scumpe
Ionuț Dolănescu a menționat că nu s-a așteptat la o asemenea scumpire a materialelor de construcții. Din acest motiv, calculele i-au fost date peste cap.
„Scumpirea fără egal a materialelor de construcții mi-a dat peste cap toate planurile gândite inițial. Chiar și efectele perioadei de pandemie, când nu am putut cânta din cauza restricțiilor știute de toată lumea, au avut rolul lor.
Dar ceea ce m-a luat și ne-a luat pe toți prin surprindere a fost scumpirea fără precedent a materialelor de construcții.
După un an de șantier, nu mai cred că vom termina anul acesta, așa cum speram inițial. Îmi doresc ca să finalizez cât mai repede repararea acoperișului, pentru ca sezonul rece să nu ne dea ocazia altor probleme dificile”, a dezvăluit Ionuț Dolănescu pentru sursa menționată anterior.