Monica Tatoiu este o fire nonconformistă și nu se teme să iasă din tipare. Recent, vedeta a făcut o declarație ce a surprins pe toată lumea. Se pare că aceasta este atrasă de bărbații puternici și nu le-ar spune nu lui Vladimir Putin sau lui Donald Trump. Ce a declarat vedeta despre cei doi?
Monica Tatoiu are o căsnicie fericită, iar soțul său o completează perfect. Însă vedeta nu s-a sfiit să recunoască și de ce bărbați celebrii este atrasă și cu care dintre ei și-ar dori o aventură. Se pare că în urmă cu trei ani, Monica Tatoiu vis la o noapte cu Vladimir Putin. Mai mult, nici fostul președinte al Americii nu îi displace, aceasta mărturisind că a avut o pasiune și pentru Donald Trump.
„Acum vreo trei ani de zile mi-ar fi plăcut o noapte cu Putin. Îmi plac bărbații puternici, care sunt capabili să supună alți bărbați. Mi-a plăcut foarte tare Trump. Sunt un mare admirator al lui. Dintre actori, îl ador pe Harrison Ford, îl visam la un moment dat.
Când eram tânără, veneam în București la teatru și eram topită după Caramitru. Până l-am cunoscut și Dumnezeu să îl ierte. Sexul nu mă mai interesează. Dar mi-ar plăcea acum să fiu un jurnalist care să îi ia interviu lui Macron, lui Putin. Unor oameni care au marcat istoria în bine sau în rău.”, a declarat Monica Tatoiu, în cadrul emisiunii prezentate de Oana Radu.
„Sunt la al treilea mariaj”
Monica Tatoiu a bifat până acum trei căsnicii, iar cea din urmă pare să fie câștigătoare. Povestea de iubire a celor doi durează deja de 34 de ani, iar Victor Tatoiu pare că a reușit să o facă fericită din toate punctele de vedere. Monica Tatoiu spune că principalele elemente într-un mariaj de durată sunt respectul și încrederea reciprocă.
„Căsnicia este un parteneriat. Dragostea o începe, respectul reciproc și încrederea o cimentează. Arta compromisului este esențială. Nu o ai la 30 de ani. Eu sunt la al treilea mariaj. Când am ales ultima dată, am făcut-o foarte atent. Mi-am ales partenerul cel mai bun de plecat în adâncurile vieții.
Nu vă grăbiți cu făcutul de copii și căsătoria. Crește speranța de viață. Când o faci, gândește-te cum veți arăta împreună peste 30 de ani. Și, neapărat, uitați-vă la familia partenerului, mai ales la mamă. Ca să știți ce o să iasă la suprafață după ce consumați mierea!”, declara Monica Tatoiu.