Rugăciunea Sfântului Părinte Efrem este tot ceea ce ai nevoie pentru a scăpa de anxietate și atacuri de panică. Sunt două dintre cele mai răspândite probleme în această lume. Majoritatea populației se confruntă cu depresie sau anxietatea.
De cele mai multe ori, rugăciunea a fost singurul ajutor al oamenilor. Așa au reușit să câștige această luptă.
Rugăciunea Părintelui Efrem de scapă de stările de anxietate
„Bunul Părinte Efrem, foarte adesea mintea mea este cuprinsă de întristare şi mi se pare că inima îmi e ca o frunză bătută de vânt, ce este cu totul nestatornica. Puţină linişte pe care o am mi se spulberă la cea mai mică frică pe care o întâmpin şi, puţin câte puţin, aceasta simţire se preschimbă în spaimă şi panica. Aceasta cuprinzându-mă, mă paralizează cu totul, iar sufletul meu se simte pierdut şi al nimănui. Doar cuvintele de rugăciune mai domolesc întrucâtva această stare şi îmi îngăduie să răsuflu în întunericul şi spaima ce mă cuprind.
Ajută-mi şi mie cu grăbire, Sfinte Părinte Efrem, căci nu ştiu ce să mai fac şi la cine să mai merg. Tu înţelegi mai bine ca oricine starea în care mă aflu, pentru că ţie ţi-a fost înmiit mai greu atunci când te batjocoreau, te schingiuau şi te ucideau acei oameni cu inimi păgâne. Pune şi în inima mea o picături din răbdarea şi tăria ta mucenicească şi astfel, tămăduieşte-mă şi întremează sufletul meu cel zdrobit de pătimirea fricii şi a mâhnirii. Deschide-mi şi mie cale senină, spre a împlini în viaţa mea învăţătura Evangheliei, şi mă izbăveşte de toată slăbiciunea şi nestatornicia minţii şi a inimii.
Ajută-mă să înţeleg din viaţă şi pătimirile tale care este puterea poruncilor Domnului Hristos, ca şi eu, împlinindu-le după putere, să dobândesc măcar şi puţin dintru dragostea şi înţelepciunea ta nepieratoare. Pentru marea şi nespusa ta bunătate, fii şi mie prieten, dumnezeiescule Efrem, impreuna-calatorind cu mine în răstimpul vieţuirii pământeşti, că, povatuindu-mă şi luminându-mă în chip tainic, să pot ajunge în Împărăţia cea Veşnică, unde străluceşte de-a pururi cu razele dragostei Preasfânta şi de viaţă făcătoarea Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Amin.”