Reclamă

Lidia Fecioru este unul dintre cei mai cunoscuți bioenergoterapeuți din România. O vedem aproape zilnic pe micile ecrane ale televizorului. Sfaturile și învățăturile ei sunt extrem de importante. Din acest motiv, multe persoane se ghidează după ele. 

De data aceasta, Lidia Fecioru a prezentat care este cea mai puternică mantră pentru vindecare. Este ușor de folosit și promite rezultate garantate.

Cea mai puternică mantră de vindecare. Uite cum sună

Vedeta a explicat în cadrul unei emisiuni televizate cum trebuie procedat.

„Atâta timp cât noi lăsăm agresiunea asta care ne invadează în interior să crească în amploare, cea mai bună mantră pe noi este Rugăciunea inimii. Este atât de la îndemână și atât de aproape pentru fiecare. Tot timpul spunem „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi, păcătoșii”.

E cea mai scurtă mantră, cea mai reușită, cea mai puternică și cu ea mă pot ruga nu numai pentru mine, ci și pentru aproapele meu. Ce e mai apropiat de inimă?

Să nu lăsăm agresiunea asta să ne invadeze foarte adânc în interior pentru că nu ne va lăsa să iertăm (…) Dacă vrem să ieșim dintr-o stare pesimistă este bine să descărcăm aceasta stare care se menține și să cântăm ceva.

Social media

Să ne schimbăm, totuși, melodia pe care o ascultăm pentru că ne amintim de la Adam și Eva totul și în loc să ieșim din marasmul acela, mai tare ne scufundăm”, a explicat Lidia Fecioru, în cadrul unei emisiuni de pe Antena3.

Vedeta a explicat unde trebuie să ținem mantra dacă este scrisă pe o foaie de hârtie

„E bine să ne scriem acea mantră pe o bucățică de hârtie și să ne-o punem chiar sub pernă sau la oglindă. De fiecare dată când ne uităm în oglinda aia să scrie acolo: sunt cel mai bun sau sunt cel mai sănătos sau un alt mesaj pe care îl vrem noi.

Pe această foaie trebuie să scriem această mantră ca un mesaj și o putem pune sub pernă.

Vă aduceți aminte când v-am povestit că o prietenă de-a mea și-a făcut descrierea unui bărbat cu care voia să se mărite pe o foaie cu lux de amănunte și mi-a zis că atunci când s-a întâlnit cu soțul ei nu-i venea să creadă că era exact ce scrisese ea pe foaie”, a mai spus Lidia Fecioru, pentru sursa menționată mai sus.


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro