Umorul a reprezentat dintotdeauna cea mai bună formă pentru alungarea stările anxioase pe care le avem. Funcționează ca un adevărat antidepresiv și te ajută să îți schimbe mult mai repede starea de spirit. Din acest motiv, psihologii recomandă oamenilor să găsească ceva amuzant de făcut sau de citit în fiecare zi.
Pentru astăzi ți-am pregătit unul dintre cele mai bune bancuri cu șoareci. Personajele principale ale multor glume, reușesc și astăzi să-ți readucă zâmbetul pe buze. În bancul zilei de astăzi, îți prezentăm doi șoareci care se întâlnesc pe de o parte și de alta a unei treceri de cale ferată. Încep să discute și amândoi ajung la concluzia că vor să facă ceva împreună. Însă cel mai bine te lăsăm să urmărești bancul până la final, pentru a te bucura de o adevărată criză de râs!
Nu ai cum să nu râzi! Iată cum sună bancul pe care ți-l punem la dispoziție astăzi
Un şoarece şi o şoricioaică se întâlnesc de o parte şi de alta a unei linii ferate.
Şoricioaica îi strigă şoarecelui:
– Şoricelule, hai să facem ceva împreună!
Şoricelul, bucuros, vrea să treacă linia ferată, dar când să ajungă la şoricioaică, trece trenul şi îi taie o bucăţică din coadă.
A doua zi, şoricelul vine iar la linia ferată şi o întâlneşte pe şoricioaică.
Aceasta îl cheamă iarăşi, şoricelul vrea să treacă şi trenul îi taie iarăşi o bucată de coadă.
A treia zi, se întâmplă acelaşi lucru şi şoricelul rămâne fără coadă.
A patra zi, şoricelul se întâlneşte iarăşi cu şoricioaica.
Aceasta îl cheamă din nou la ea.
Şoricelul nu mai trece linia ferată şi îi spune ei să vină dacă vrea să facă ceva împreună.
Aceasta acceptă şi vrea să treacă linia ferată.
Gândindu-se că poate îi va tăia trenul şi ei o bucăţică de coadă, îşi bagă coada între picioare şi o ia la fugă peste linie.
Trenul trece mai rapid şi îi taie capul.
MORALA: Femeile când au ceva între picioare îşi pierd capul.