De zece ani, Iulia Vântur s-a desprins de viața din România și a plecat în India. Aceasta și-a urmat inima și iubitul, iar de ani buni cei doi au o poveste de dragoste frumoasă. Deși s-a vorbit în nenumărat rânduri despre o despărțire, zvonurile au fost mereu infirmate de Iulia Vântur. Acum vedeta a dat cărțile pe față și a vorbit despre Salman Khan și viața din India.
Iulia Vântur și Salman Khan formează de ani de zile un cuplu și au fost supuși mereu sub lupa critică a publicului. În media relația acestora s-a rupt de nenumărat ori, însă în realitate cei doi sunt la fel de fericiți ca în prima zi. Se pare că Salman Khan este partenerul ideal pentru Iulia Vântur. Acesta este, potrivit spuselor ei, un om bun și iubit de toată lumea.
„În documentarul despre el, o întrebare importantă a fost: De ce el, de ce e atât de iubit de public, ce are special? Vorbind cu oameni diferiți, am ajuns la aceeași concluzie. Oamenii îl iubesc pentru faptul care are curajul să se arate exact așa cum e el, fără filtre. De asta i se spune «bhai» adică «frate» (apropiat).
Oamenii rezonează cu normalitatea și simplitatea lui. Este un om atât de simplu după vorbă, după port. Însă duce cu el un bagaj plin de învățături, moștenite de la părinții lui. Niște oameni cu adevărat speciali.”, a declarat Iulia Vântur, potrivit viva.ro.
Iulia Vântur, viața în India
În anul 2012, Iulia Vântur a renunțat la viața și cariera din România și a luat-o de la capăt în India. Aceasta a reușit să se facă repede cunoscut și aici, iar viața departe de casă nu a fost una prea grea. Deși îi lipsește familia, Iulia Vântur a găsit în India o nouă familie de care se bucură din plin.
Viața în India nu este tocmai una simplă pentru Iulia Vântur, însă aceasta s-a adaptat rapid. Se împarte între viața profesională și cea de familie și încearcă să găsească un echilibru.
„Mă antrenez, fac repetiții, canto, petrec timp cu familia, prietenii, yoga. Nu colind orașul foarte mult decât acolo unde am treabă. Doar cu staff-ul vorbesc hindi sau la job. În rest, majoritatea oamenilor din jurul meu vorbesc engleza sau hinglish.”, a mai spus Iulia Vântur.