Johny Romano este unul dintre cei mai tineri cântăreți care au ajuns în trendingul românesc. În vârstă de 24 de ani, artistul a cucerit inimile oamenilor cu piesa „Na Janau”. În spatele unui tânăr aflat la început de drum, a stat mereu un mentor nemaipomenit, respectiv Connect-R.
Vedeta a crezut în talentul micuțului fenomen, prin urmare, succesul nu a întârziat să apară. Talentat și carismatic, Johny Romano a dezvăluit că se pricepe de minune să abordeze nu mai puțin de opt stiluri muzicale.
Debutul în industria muzicală, un real succes
Connect-R este tare mândru de tânărul cu o voce impresionantă. Originar din București, cartierul Ferentari, noua vedetă din muzica românească a muncit mult pentru visul său.
Johny Romano a demonstrat că are talentul și ambiția necesare pentru a ajunge un nume cunoscut în această industrie, dovadă că a primit o șansă de la fostul soț al frumoasei Misha. Totuși, el nu a reușit să-l impresioneze pe Connect-R la prima conversație, dar nu s-a lăsat și a continuat. Tânărul de etnie romă vorbește perfect limba engleză și are un timbru cum rar se întâlnește.
Recent, în cadrul unui interviu, Johny Romano a fost întrebat câte genuri muzicale poate cânta. Fără să stea prea mult pe gânduri, artistul a și răspuns. Chiar mentorul său, prezent la interviu, a rămas uimit pentru faptul că tânărul a replicat în câteva secunde. Astfel că, tânărul cântăreț poate aborda, fără probleme, opt genuri de muzică.
„Cred că lejer opt pot cânta. În primul rând manele, muzică lăutărească, jazz, soul, hip-hop, rap, trap, house și astea sunt opt. Iar genul preferat e rap, e dragostea mea”, a declarat Johny Romano.
@tovarasii_ @johny._.romano cânta 8 genuri muzicale ? #tovarasii #porctv #genurimuzicale #manele #lautareasca #johnyromano #viral ♬ sunet original – Tovarășii
Cântărețul a lucrat în domeniul IT, dar de ceva vreme s-a axat pe muzică. Artistul din Ferentari este foarte inteligent și scoate pe loc rime, în prezent având mai multe piese în lucru.