Reclamă

David Popovici este campion mondial și european în 2022 la 100 de metri și 200 de metri stil liber. Tânărul în vârstă de 17 ani a câștigat două medalii la Campionatele Mondiale de natație. Înotătorul a intrat pe radarul internațional și este mândria României din acest moment. Puțini știu însă povestea din spatele succesului imens.

Apogeul carierei, sfaturi de la cel mai bun

David Popovici a intrat deja în istorie. Tânărul a demonstrat că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, orice este posibil. Nu o spunem noi, ci chiar el, în cadrul unui interviu. Pe cât este de apreciat la nivel internațional, pe atât este de modest. Probabil acesta fiind și unul dintre motivele pentru care este îndrăgit de o țară întreagă.

Degajat și lipsit de superficialitate, înotătorul a mărturisit în cadrul unei emisiuni că pentru a-ți vedea visul cu ochii, pe lângă muncă, trebuie să îți dorești extrem de mult. Tânărul a devenit inspirație și motivație pentru cei care practică același sport.

„Mi-am dat seama, în ultima vreme, de vreun an am gândul ăsta în cap, că totul se rezumă la o singură întrebare, referitor la succes: „cât de tare îți dorești?”. Dacă îți dorești extraordinar de tare, vei reuși o modalitate pentru a duce la bun sfârșit chestia pe care ți-o dorești”, a declarat David Popovici.

@momentedeinspiratie #momentedeinspiratie #davidpopovici ♬ Touch – Mattia Cupelli


Mai mult decât atât, el a adăugat faptul că își dorește inimaginabil de tare să fie cel mai rapid înotător din istorie. Însă, atâta timp cât sportivul muncește neîncetat, are încredere că va reuși să dobândească orice.

În spatele succesului stă o poveste nemaiștiută

O scolioză diagnosticată la patru ani, recomandarea de a merge la bazin și dragostea la prima vedere între David și viteza din apă. La „Lia Manoliu”, inițierea cu Bogdan Stroe și Bogdan Manea, apoi întâlnirea cu antrenorul Adrian Rădulescu. Așa a început povestea unui campion.

Înotătorul a mărturisit că a mâncat și din gunoi. Se cățăra toată ziua prin copaci și se juca cu bețe și pietre. David Popovici nu s-a sfiit să spună că atunci când era mic aducea gândaci prin casă și mânca și de pe jos.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro