Fanii lui Connect-R îl văd pe artist mereu cu zâmbetul pe buze. Ceea ce nu știu mulți este faptul că aceasta a avut o copilărie grea încercată. Chiar dacă a simțit anumite lipsuri, nu s-a lăsat până când nu a putut umple prin muncă toate golurile.

Connect-R este unul dintre cei mai apreciați artiști de la nou din țară. Au trecut mulți ani de când s-a lansat, însă el nu s-a schimbat. Artistul a rămas același om transparent, care spune tot ce are pe suflet și care crede enorm în Divinitate.

Deși poate pentru unii sună ciudat, Connect-R susține că mereu cel mai mare sprijin și ajutor l-a găsit în Dumnezeu. De ani buni, artistul este foarte atras de religie și de tot ceea ce înseamnă conexiunea spirituală. Ba mai mult, crede că tot ce i se întâmplă acum i se datorează Celui de Sus.

Connect-R, sacrificiu suprem pentru familia sa. Părinții artistului au rămas fără casă
Facebook

Connect-R ar face orice pentru familie

Connect-R are în spate ani grei de experiență în lumea muzicală. Cariera lui a avut mereu suișuri și coborâșuri, dar el nu a renunțat niciodată să facă ceea ce îi place cel mai mult. Cu ajutorul muzicii, dar și al fanilor, Relu, așa cum îl alintă prietenii, a ajuns acolo unde și-a dorit mereu. Ba chiar a avut momente în care muzica l-a scos din cel mai mare impas.

Connect-R își amintește și acum gestul impresionant pe care l-a făcut pentru mama sa. Nu mai este niciun secret faptul că acesta o idolatrizează pe cea care i-a dat viață. Chiar dacă fiul ei a ajuns „mare” și este celebru, femeia a vrut mereu să fie independentă și nu a acceptat ajutor din partea nimănui.

Totuși, într-un anumit moment al vieții lor, mama lui Connect-R a fost nevoită să accepte ajutorul acestuia. Femeia rămăsese fără casă, dar artistul nu și-a făcut deloc griji. I-a cumpărat cu toți banii pe care îi avea în acel moment o casă aproape de locul unde lucra.

@momentedeinspiratie #momentedeinspiratie #connectr ♬ Inspiring Emotional Piano – Metrow Ar