Alexandru Arșinel a ajuns din nou la spital, asta pentru că actorul a început iar să se simtă rău, așa că maestrul se află acum pe mâna medicilor. Acesta are mai multe probleme de sănătate ce-i pun viața în pericol, iar fiul său, Bogdan, a spus în ce stare se află acum marele actor.
Alexandru Arșinel a acuzat din nou probleme grave de sănătate, iar de curând el a fost dus de urgență de la azilul în care locuia, la spital, acolo unde acum se află sub atenta supraveghere a medicilor.
Fiul lui Alexandru Arșinel, Bogdan își face griji pentru starea de sănătate a actorului
Problemele marelui actor sunt de natură cardiacă, iar, conform Fanatik.ro, Alexandru Arșinel suferă de aritmie cardiacă. Din acest motiv a ajuns și la unitatea medicală, asta deoarece bradicardia ar fi putut fi un semn al unui atac de cord, însă nu s-a confirmat din fericire acest diagnostic grav.
Fiul său, Bogdan, a vorbit pentru sursa citată mai sus și a declarat că tatăl său se află într-adevăr în unitatea medicală, acolo unde îi sunt făcute investigații amănunțite și urmează să mai stea câteva zile internat, urmând ca ulterior să fie externat.
Însă, familia se gândește dacă să-l ducă pe actor acasă sau dacă să-l lase înapoi în centrul de îngrijiri unde acesta se afla internat de mai multe săptămâni. Bogdan Arșinel mai spune că acum tatăl său se simte mai bine, după ce medicii i-au dat tratament.
„Este la spital, se fac analize amănunțite cu privire la starea lui. Nu știu exact, dar zilele viitoare, va fi externat. Încă nu am decis, noi, familia, dacă să îl ducem acasă sau înapoi la acel centru de îngrijiri la care a stat. Vă vom ține la curent. Dar, acum, tata se simte binișor, e bine… Să vedem ce va fi”, a spus Bogdan Arșinel pentru Fanatik.ro.