Reclamă

Connect-R se numără printre artiștii care nu ezită să recunoască faptul că a pornit de jos în industria muzicală. Artistul a povestit de mai multe ori că lipsurile i-au caracterizat perioada copilăriei. La fel s-a întâmplat și în cazul atitudinii pe care o aveau unii copii față de el. La acel moment, lui Connect-R i-a fost rușine cu originile sale.

Connect-R: O singură dată mi-a fost rușine cu părinții mei

Invitat în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, artistul a povestit cum era viața sa înainte să facă bani frumoși din muzică,

Artistul, pe numele său real Ștefan Relu Mihalache, recunoaște faptul că a existat un moment în care i-a fost rușine cu părinții săi. Totul a pornit de la originile sale, detaliu care a devenit motiv de discuție între el și ceilalți copii.

Mirat de faptul că unii dintre ei îi spun că este de etnie rromă, Connect-R s-a supărat pe părinții săi pentru că i-au ascuns acest lucru.

„O singură dată mi-a fost rușine cu părinții mei și asta cumva tot din cauza lor, pentru că veneam de afară, unde eram apelat cu cuvântul țigan și eu am venit acasă și am spus:
„Mama, dar ce înseamnă? Cum adică sunt țigan?” Și mama mi-a spus că „Tu nu ești țigan, ești român”. M-am dus afară și le-am spus că eu am vorbit cu mama și sunt român”, a povestit Connect-R în cadrul emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai.
@flory_floo #NikeShesBallin #vaidaflorentina #foryou ♬ suono originale – Vaida-Florentina

Dacă pe când era doar un copil ezita să își spună originile, în prezent, artistul nu mai are nicio reținere. Connect-R se mândrește cu ceea ce a realizat de-a lungul anilor. La fel spune și despre femeia care i-a dat viață. Mama sa și-a dorit să rămână un om modest, așa că vinde în continuare ziare.

„După care am crescut și am realizat că sunt, dar atunci nu conștientizam adevărul la nivel profund, pentru că nu e nicio problemă să fii așa. Într-adevăr, mi-a fost rușine.

Țin minte că am luat o perie de sârmă și frecam să văd dacă iese, să acopăr, să nu mai vadă lumea și doar în situația asta mi-a fost rușine cu ei”, a mărturisit artistul.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro