David Popovici este un fenomen, iar numele lui se află pe buzele tuturor de luni de zile.

Sportivul a obținut în ultima perioadă câteva victorii extrem de importante, la înot. Ultima dintre acestea a reușit să aducă bucurie în inimile românilor care au trăit competiția cu sufletul la gură, alături de David. Oficial, sportivul a fost declarat cel mai rapid înotător din lume. În mediul online, David Popovici a avut parte de un val uriaș de admirație.

Performanța lui, descrisă emoționant de vedetele de la noi

David Popovici a reușit la doar 16 ani o performanță la care alții nici nu îndrăznesc să viseze. Sportivul și-a atins toate țintele în domeniul pe care l-a îmbrățișat cu atât de multă dăruire. David este aplaudat de o lume întreagă. După ce i-a făcut mândrii din nou de țara lor, românii i-au transmis înotătorului cele mai frumoase încurajări.

Pe rețelele de socializare, mesajele pentru David, au curs în ultimele două zile. De altfel și multe dintre vedetele din România au marcat prin câteva rânduri, succesul sportivului.

Dana Budeanu a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui David și a familiei lui. În schimb, vedeta susține că statul român nu i-a oferit sportivului sprijinul necesar pentru a ajunge campion.

„Noi nu te meritam, David! Parintii tai, da! Antrenorul tău, da! Noi n am facut nimic pentru tine, ci doar ne am complacut în mizeria ce astazi a înghițit tot ceea ce e pur și sfânt într-o țară: COPIII! „, a scris vedeta pe internet.

Mihaela Rădulescu i-a transmis de asemenea toată aprecierea celui mai rapid înotător.

Îndrăgita trupă Subcarpați, a scris de asemenea un mesaj emoționant pentru sportiv, în mediul online.

„David, planeta asta ai dovedit-o, ce mai urmează după?”

Astrologul Cristina Demetrescu l-a descris pe David Popovici, prin prisma domeniului în care activează. Performanța sportivului vine „din altă galaxie”, descrie specialistul.

„Din punct de vedere astral, concluzia mea este că David Popovici n-are zodie, n-are Mercur retrograd, n-are Luna în Berbec sau pe casă proastă, n-are 13 cu ghinion, nici alte numere nefaste. Nu știm de pe ce planetă sau din ce galaxie e, nu se orânduiește după Legea Gravitației, nici după cea a frecării dintre un corp solid și particulele de apă. Nu are bioritm, pauză, mofturi. „, a scris Cristina Demetrescu pe internet.

Deși este de-a dreptul idolatrizat în mediul online, David nu este o prezență foarte activă pe internet. Cel mai rapid înotător din lume are doar 200 de urmăritori pe Instagram. De crezut sau nu, vedete precum Bianca Drăgușanu sau Adelina Pestrițu au depășit pragul de 1 milion de urmăritori. David Popovici a dezvăluit însă că preferă să nu petreacă timp pe rețelele de socializare, ci să se concentreze pe activitatea sportivă.