Reclamă

Iuliana Beregoi este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi, din prezent. În urmă cu câteva zile, tânăra a devenit oficial șoferiță. Cântăreața este mai fericită ca niciodată. Imediat după ce a primit undă verde la condus, vedeta și-a luat autovehiculul proaspăt achiziționat și a ieșit în trafic. Iată cum a fost surprinsă. 

Cu bolidul în oraș și muzica în difuzoare

Chiar dacă prima dată a picat examenul de traseu, artista nu s-a lăsat descurajată și a continuat să încerce. Se pare că a doua oară a fost cu noroc pentru tânăra cântăreață. Primul examen pe care l-a dat vedeta a fost programat la doar o săptămână de la ziua ei de naștere. După ce a ieșit de la examen, solista a împărtășit victoria personală cu fanii ei, prin intermediul contului său de Instagram.

Iuliana a mai spus că primul lucru pe care a vrut să-l facă a fost să meargă acasă și să urce în bolidul său de lux. Vedeta a ajuns la locuința sa din Republica Moldova de unde a luat mașina, cu care a pornit imediat pe străzi. Chiar dacă este începătoare, artista este responsabilă și foarte atentă atunci când urcă la volan, spun apropiații.

Astfel, momentul în care a inaugurat permisul a fost repede imortalizat de cei dragi și urcat ulterior pe rețelele de socializare. Proaspăta șoferiță a fost surprinsă conducând extrem de degajată, cu muzica în difuzoare, ascultând și, totodată, fredonând una dintre piesele Alinei Eremia. Nu a scăpat din vedere nici regulile de circulație. Astfel încât, la o intersecție, vedeta a dat dovadă de profesionalism și s-a asigurat, conform legislației.

@bibixpueen #fy #foryou #activitate? #bibi? #bibipwp #bibi_antonio_love #honey_bibi_antonio #iulianaberegoi ♬ sunet original – BiBi

Cu câteva săptămâni în urmă, cu ocazia zilei sale de naștere, Iuliana și-a cumpărat un bolid de lux. Este vorba despre un Porsche Macan, gri închis. Mașina este o adevărată bijuterie pe roți și a costat 90 de mii de euro. Încă de atunci vedeta spunea că pe lista ei de priorități este să-și ia carnetul, pentru a-și putea conduce singură autoturismul.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro