Codin Maticiuc este în culmea fericirii.

Fostul „crai de Dorobanți” va deveni din nou, tătic și deja se pregătește emoțional pentru asta. Între timp, acesta se dedică proiectelor în care este implicat și așteaptă cu nerăbdare momentul în care își va putea ține în brațe bebelușul.

Codin Maticiuc nu pierde timpul deloc. Vedeta știe cum să se împartă între familie și proiectele extra. Recent, le-a dat fanilor vestea ca va deveni tătic pentru a doua oară. Codin mai are o fetiță, Smaranda, care îi face zilele mai frumoase. Micuța topește inimile celor de pe internet cu replicile ei și se vede foarte clar că părinții ei s-au ocupat de ea.

Codin Maticiuc este foarte mândru de modul în care și-a crescut fetița. Totuși, recunoaște că are unele regrete în ceea ce o privește. Vedeta a apelat deja la o bonă care să o ajute pe iubita lui, dar aceasta este din Republica Moldova. Atât ei, cât și bona, vorbesc în limba romană cu cea mică, iar acesta este un mare dezavantaj pentru ea.

Care este cel mai mare regret al lui Codin Maticiuc în legătură cu fiica lui, Smaranda. „Alții fac asta deja”
Facebook

Codin Maticiuc joacă în serialul „Clanul”

Codin ar fi vrut ca fiica lui să învețe limba engleză de la o vârstă mai fragedă, dar este conștient că nu poate da timpul înapoi. Pentru a corecta situația, acesta a înscris-o pe cea mică la o grădiniță în care se predă și limba engleză.  Deși are abia trei anișori, Maticiuc speră ca Smaranda să recupereze totul de acum încolo. Acesta nu își face griji pentru că este conștient că cea mică are o inteligență aparte.

Smaranda de abia așteaptă și ea să facă cunoștiință cu bebelușul familiei. Codin și iubita lui speră că cei doi să se înțeleagă foarte bine și să nu le dea prea multe bătai de cap. Momentan, Maticiuc speră să termine proiectele în care este deja implicat pentru a fi aproape de familie în acele momente.

@revistaego.ro Codin Maticiuc a anunțat, astăzi, că o să devină din nou tătic, iar vestea i-a bucurat pe mulți. Iată ce spunea, într-un interviu Ego.ro, despre fiica lui, Smaranda, care spune o poveste cap-coadă, chiar dacă are doar 3 ani! –  link in bio! #codinmaticiuc #interviu #copii #EGOromania #ego #EGOonline #vedeteromania #vedete ♬ sunet original – www.EGO.ro