Reclamă

Andreea, asistenta TV de la „Xtra Night Show”, a trecut prin momente de coșmar în timp ce se afla pe ringul de dans, într-un club. Dansatoarea s-a ales cu ochiul vânăt după ce s-a lovit cu microfonul. Vânătaia nu a fost deloc una mică, după cum spune chiar ea.

Asistenta TV a lui Dan Capatos a trecut prin momente de cumpănă în urmă cu câteva zile, atunci când se afla pe ringul de dans, acolo unde e dansatoare. Cum aceasta gesticulează foarte mult în momentul în care se află pe ring, tânăra a dat din greșeală cu mâna într-un microfon, iar acesta a lovit-o direct în ochi.

Asistenta de la „Xtra Night Show”, implicată într-un incident grav

Asistenta lui Capatos revenit pe scenă după incident

Cum nu a putut sta prea mult timp departe de scenă, Andreea susține că imediat după ce s-a lovit a luat o pauză, dar a revenit la scurt timp iar pe scenă. Ajunsă ulterior acasă, a constatat că vânătaia e destul de mare, și-a aplicat comprese cu apă rece și a încercat să evite să-și atingă ochiul din cauza umflăturii, dar și a faptului că îi curgea sânge.

„M-am dus în spate să mă relaxez puțin că a fost lovitura destul de puternică, îmi curgea și sânge. M-am întors pe scenă. Când m-am dus acasă am încercat să-mi pun ceva rece, să nu ating că era foarte inflamat, curgea sânge și tot așa”, a mai zis ea.


Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro