Reclamă

Vremea se menține răcoroasă în cea mai mare parte a țării, iar meteorologii au anunțat că temperaturile înregistrate astăzi sunt valorile termice normale pentru luna august. Instabilitatea atmosferică rămâne accentuată și vor exista înnorări temporar accentuate, mai ales la munte, în sud-vest, nordul teritoriului și local în centrul țării. 

Prognoza meteo, 11 august

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că temperaturile se vor încadra în normalul perioadei în care ne aflăm. Cerul va fi variabil, dar după-amiază se strâng norii și sunt șanse de precipitații în zona montană, în sud-est, nord și pe arii restrânse în centrul țării.

Vântul va sufla slab spre moderat, dar se vor înregistra ușoare intensificări în sud-est, nord și pe litoral. Există condiții de ceață, mai ales în depresiunile din estul Transilvaniei.

Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 31 de grade, mai ridicate în sudul și sud-vestul teritoriului.  Valorile termice minime vor fi cuprinse între 7 și 20 de grade.

Vremea în România, joi, 11 august. Ce temperaturi ne așteaptă astăzi - anunțul făcut de meteorologi
Pexels

Vremea se încălzește în Capitală, unde cerul va fi variabil. În cea de-a doua parte a zilei, sunt așteptate precipitații, dar și spre seară. Se vor înregistra maxim 32 de grade, în timp ce minima va fi de 17 grade.

Pe litoral, vremea se menține caldă. Cerul va fi variabil și se vor semnala intensificări ale vântului în cea de-a doua parte a zilei.

Meteorologii au anunțat că după-amiază există condiții de precipitații. Temperatura maximă va fi cuprinsă între 29 și 31 de grade, în timp ce minima va avea o valoare cuprinsă între 17 și 22 de grade.

La munte, vremea va fi frumoasă. Cerul va fi variabil, dar apar câțiva nori în cea de-a doua parte a zilei. Șansele de precipitații sunt slabe, iar vântul va sufla slab spre moderat.

Temperaturile scad cu câteva grade. Valorile maxime vor fi cuprinse între 18 și 20 de grade. Minimele se vor încadra între 12 și 15 grade,


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro