Reclamă

În urmă cu doi ani, Andreea Bălan trecea prin unul dintre cele mai grele momente din viața ei. După o relația de cinci ani, o căsnicie de cinci luni și doi copii, artista și George Burcea își spuneau adio. După căsătorie, cei doi nu au mai rezistat mult împreună și s-au despărțit. Cum a reușit vedeta să treacă peste tot ce s-a întâmplat?

După doi ani grei, divorțul dintre Andreea Bălan și George Burcea a ajuns la final. Despărțirea celor doi a șocat pe toată lumea și nu a fost una pașnică. De-a lungul timpului aceștia și-au aruncat cuvinte grele și cu greu au reușit să se înțeleagă. Însă, cea mai grea parte au fost primele luni după despărțirea oficială.

Andreea Bălan a reușit să treacă cu bine peste tot ce s-a întâmplat și asta datorită oamenilor din jurul ei. Vedeta a avut parte de prieteni înțelegători, care au fost lângă ea și nu au lăsat-o să cadă.

„Eu mi-am făcut un grup de suport, patru oameni. Cărora le-am zis că m-am despărțit. Timp de patru luni i-am sunat pe toți, pe rând. Am văzut asta în filme. În fiecare zi îi luam la rând, le ziceam aceleași lucruri.

După astea patru luni de zile mi-am trecut dintr-o dată. Cu toții avem nevoie de prieteni foarte apropiați. Aceștia trebuie să fie lângă tine, pentru o perioadă limitată. Cam asta aș sfătui, alege doi, trei prieteni și vă dați un termen de două-trei luni.”, a declarat Andreea Bălan, în carul unui podcast.

George Burcea e istorie! Cum a reușit Andreea Bălan să treacă peste divorț. A avut o strategie bine pusă la punct
Social media

Andreea Bălan, luptă cu depresia

Dacă peste divorț a reușit să treacă cu bine, Andreea Bălan a mărturisit că pe vremea când avea 27 de ani s-a confruntat cu depresia. Deși era împlinită pe toate planuri, vedeta era bântuită de gânduri negre. Însă, și atunci a reușit să se pună pe picioare și să lase totul în spate.

„Am avut depresie la un moment dat, la 27 de ani. M-am trezit, aveam o relație minunată, am avut o relație de opt ani foarte frumoasă. Începusem să câștig și financiar, începusem să fie bine. Avea o carieră stabilă deja, scosesem albume, piese. Spuneam că sigur dacă albumul va avea succes, o să fiu fericită. Sigur dacă relația mea o să meargă bine, o să fiu fericită.

La 27 de ani le aveam, dar fericirea nu a venit. Pentru că eu le căutam în exterior. Atunci mi-am dat seama că trebuie să cauți în interior. Și că dacă nu lucrezi cu tine și nu-ți vindeci traumele din copilărie, de fapt tot timpul vei avea acest gol interior. Și am început să fac terapie. Am citit mult în perioada aia și așa am realizat.”, a mai spus Andreea Bălan.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro