Reclamă

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că în anumite zone din România vor fi ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii, și pe alocuri grindină. Fenomenele meteorologice se vor înregistra la munte, în Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și nordul Olteniei, dar și nord-vestul Munteniei. Pentru aceste zone a fost emis Cod galben, până miercuri dimineață. 

Cod portocaliu de ploi abundente

În zonele montane şi submontane, va fi Cod portocaliu de ploi abundente. Pentru Oltenia, nord-vestul Munteniei şi zona Carpaţilor Meridionali, a fost emis un Cod galben de instabilitate atmosferică valabil până joi. 

De asemenea, meteorologii au actualizat avertismentul Cod galben în ceea ce privește valul de căldură și dinsconfort termic ridicat, pentru ziua de astăzi.  

„Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în sud-est şi local în sudul ţării. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade”, au arătat meteorologii.

Cod galben de caniculă

Acest Cod galben de caniculă este valabil în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Galați, Tulcea, Constanța și în cea mai mare parte a judeţelor Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş şi în Bucureşti. 

Se strică vremea? Meteorologii au făcut marele anunț: Este Cod galben de vijelii și ploi torențiale
Colaj Substantial

De asemenea, începând de astăzi de la ora 10:00 până miercuri, la aceeași oră, se află în vigoare o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică, temporar accentuată în anumite județe. Vorbim despre Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Sibiu, Alba şi parţial în Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova şi Dâmboviţa. 

Cum va fi vremea la munte

„La munte, în Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25…35 l/mp şi izolat 40…60 l/mp”, a transmis ANM. 

Tot începând de astăzi de la ora 12:00 până miercuri, la aceeași oră va fi în vigoare un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și ploi abundente. Aceste fenomene vor avea loc în județele Maramureş, Sălaj, Cluj, Hunedoara, Caraş-Severin, Covasna şi în unele zone ale judeţelor Bihor, Arad, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Braşov, Sibiu, Alba, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Harghita. 


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro