Denise Rifai este una dintre cele mai apreciate și cunoscute prezentatoare TV de la noi.

Deși a lucrat vreme de câțiva ani în cadrul postului „Realitatea TV”, vedeta s-a remarcat odată cu mutarea la „Kanal D”. A obținut un succes colosal după ce a început să modereze emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Chiar dacă are un program încărcat din punct de vedere al carierei, își face timp să se gândească și la viitor. Ca orice femeie, prezentatoarea își dorește să devină mamă și să aibă parte de o viață liniștită.

Și-ar fi dorit ca până acum să fi avut copii

Este cunoscut deja faptul că moderatoarea este rezervată în ceea ce privește viața sa personală. În cadrul podcastului online prezentat de Damian Drăghici, Denise Rifai a dat o serie de declarații complet neașteptate. Cei din spatele televizorului o văd pe vedetă ca fiind o persoană dură, iar în aparență nu a dat vreodată de înțeles că este adepta unei familii și a unui cămin în care să umble de colo până colo mai mulți micuți.

Ei bine, recent ea a mărturisit că se gândește la viitorul său și la faptul că până la vârsta de 36 de ani s-ar fi văzut nu cu unul, ci cu patru copii. Prezentatoarea și-a dedicat tot timpul carierei pentru a deveni o profesionistă în domeniul pe care l-a ales. Cu toate că afișează o imagine sobră, în spatele acestei posturi, ea ascunde o femeie sensibilă.

„Viața trăită e diferită de cea imaginată. Nu m-aș fi gândit vreodată că până acum nu aș fi avut măcar patru copii. Când eram eu mică, îmi doream să am trei băieți și o fată. Să am o casă, să am un bărbat și mulți copii.

Nu a fost să fie. A trebuit să învăț, să întâlnesc mai mulți oameni, să mă formez. Nu am încă un copil, nu știu dacă voi avea vreodată, dar ce știu cu siguranță este că dacă bărbatul meu va avea copii, aceia vor fi și ai mei”, a susținut Denise Rifai.

@diana.blogger #chisinaumoldova #tiktok #bucurestiromania?? #viral #dianablogger #foryoupage #fyp #romania #vorbestemoldova #deniserifai ♬ sunet original – Tik Toker Diana

Denise Rifai vrea un bărbat inteligent

Moderatoarea are pretenții foarte mari, iubirea nefiind suficientă într-o relație. Mai presus de toate, ar vrea ca omul iubit să fie mult mai deștept decât ea, pentru a avea mereu ceva de învățat.

În plus, vrea un bărbat pe care să îl poată privi ca pe un mentor, să îl admire. Mereu a visat să aibă o familie cu mulți copii. Însă, până la momentul actual acest lucru nu s-a concretizat. Vedeta este, însă, foarte optimistă și crede că va avea parte de tot ceea ce este scris pentru ea. Astfel că, lucrurile vin în viața unui om la momentul potrivit.