Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că românii trebuie să se prezinte la medicul de familie cât mai rapid pentru a-și lua rețeta pentru pastile de iod, în caz de incident nuclear. 

Alexandru Rafila a anunțat de curând că distribuția pastilelor de potasiu este perfect funcțională. În acest sens, ministrul Sănătății a îndemnat pe toată lumea, toate persoanele cu vârsta de până la 40 de ani să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripția. 

Avertismentul lui Alexandru Rafila

În România sunt 2500 de farmacii, de unde oamenii își pot ridica în mod gratuit aceste pastile. Alexandru Rafila spune că este important ca oamenii să apeleze la sistemul pe care Ministerul sănătății a reușit să-l pună la punct. 

Pe de altă parte, românii cu vârste de peste 40 de ani nu vor primi rețeta pentru pastilele de iodură de potasiu. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că aceste pastile sunt considerate periculoase pentru această categorie de vârstă. 

Anunț de foc de la Alexandru Rafila! Românii trebuie să își ia cât mai repede pastilele cu iod

A început distribuția pastilelor cu iodură de potasiu

Precizăm că distribuția pastilelor de iodură de potasiu a început în urmă cu câteva săptămâni, însă ministrul sănătății a luat decizia de a trage un semnal de alarmă astăzi. Nu se știe de ce Alexandru Rafila a decis să facă acest avertisment astăzi, însă reamintim că în ultimele zile au avut loc bombardamente intense la centrala nucleara de la Zaporojie, localizată în sudul Ucrainei, la câteva kilometri de granița cu România. 

„Probabil că pe măsură ce lucrurile se tensionează în Ucraina e posibil ca cererea să crească, dar, repet, medicii de familie trebuie să elibereze prescripţie acestor pacienţi care au dreptul să primească microcomprimatele de iodură de potasiu”, a mai declarat ministrul Sănătăţii, citat de BiziDay.