Ruby a dezvăluit motivul pentru care a ajuns de urgență la spital, miercuri. Îndrăgita cântăreața și-a dorit un bronz mai profund și a apelat la o procedură periculoasă. Și-a făcut singură injecții cu o substanță pe care o folosesc culturiștii.
Din dorința arzătoare de a fi mai bronzată Ruby a ajuns direct pe patul de spital. Cântăreața a făcut primele declarații la Antena Stars, după ce a fost nevoită să cheme ambulanța. Vedeta susține că a avut „fibrilații” și i-a scăzut pulsul până în punctul în care nu-și mai putea ține telefonul în mână.
Ruby, primele declarații după ce a ajuns de urgență la spital
Pentru a pronunța bronzul natural pe care deja îl avea, Ruby a decis să-și injecteze o substanță pe care o folosesc de obicei culturiștii. Fiind prima dată când a făcut o astfel de procedură, artista a ajuns să-și injecteze o cantitate mult prea mare pentru ea și a ajuns în stare gravă la spital.
„Am fost nevoită să chem ambulanța pentru că m-a mâncat în …. Am vrut să mă bronzez mai mult decât prevede natura și am zis să-mi injectez o substanță pe care și-o injectează culturiștii când merg la concursuri, care să mă ajute să mă bronzeze mai tare. Am pus o cantitate mai mare decât cea recomandată pentru un om care își injectează pentru prima dată substanța asta și mai ales pentru o persoană de greutatea mea”, a mărturisit Ruby, pentru Antena Stars.
Cântăreața a ajuns cu fibrilații la spital
Deși a observat că o ia amețeala, cântăreața a crezut că este o reacție normală, inițial. Totuși, când a realizat că începe să aibă „fibrilații” și are tot corpul amorțit, Ruby a sunat la Salvare. Din fericire, starea ei s-a îmbunătățit și pulsul i-a revenit la normal în câteva ore, ore pe care le-a petrecut la Camera de Gardă, unde i s-au făcut mai multe investigații.
„M-a dărâmat un pic, un pic mai tare. Nu mai puteam să-mi țin nici telefonul în mână. Mi-a amorțit tot corpul. Inițial, când mi-am injectat substanța, că mi-am făcut injecția singură, m-a luat amețeala. Am zis că e normal și mi-am făcut treaba în continuare, după care am zis să mă întind puțin, m-a luat somnul și când m-am trezit nu mai puteam să-mi țin telefonul în mână. Am început să am fibrilații, ba să-mi fie foarte cald, ba foarte rece, să tremur.
M-am speriat un pic. Când a venit ambulanța aveam pulsul 42, 43, 44 și asta i-a făcut pe doctori de pe ambulanță să insiste să merg la spital pentru investigații. Am stat la Urgență, în Camera de Gardă, 3-4 ore. Mi-am făcut toate investigațiile. (…) eu oricum am pulsul mai jos decât este normal, dar ieri a fost mai jos decât normalul meu.”, a explicat cântăreața.