Reclamă

Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean au atras atenția în ultimul timp prin postările făcute împreună.
De ceva timp toată lumea se întreabă dacă cei doi sunt împreună, iar cum Bogdan este un bărbat foarte dorit de femei, noile imagini cu cei doi au stârnit reacții din partea internauților.
Deși în urmă cu câteva luni Cristina Pucean declara că iubește din nou și este foarte fericită, se pare că între timp lucrurile s-au schimbat. Aceasta s-a afișat în ultima perioadă destul de des cu Bogdan de la Ploiești.
Sursa: Instagram
Încă nu se știe exact dacă bărbatul de care vorbea Cristina este chiar Bogdan, sau altcineva.
Întrebată dacă se află într-o relație cu Bogdan de la Ploiești, frumoasa blondină a spus că încă nu sunt împreună, dar nu exclude ca pe viitor să fie ceva între ei.
„Ce să zic, măi? Nici eu nu știu dacă este sau nu ceva între noi. Dacă e să fie ceva, o să fiți primii care veți află despre acest lucru”, a declarat Cristina Pucean, dansatoarea preferată a maneliștilor.

Reacțiile fanilor la o nouă postare a manelistului

Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean au postat din nou poze împreună pe rețelele de socializare, iar fanii nu au avut reacții de susținere. Bogdan este un bărbat iubit și dorit de femei, iar fanele acestuia nu îl vor alături de Cristina Pucean.
„Ai stricat poza!!”, „Una mai frumoasă nu găseai?” „Aiurea”, „Sper să te înșele”, „Vă stă foarte urât împreună”, „Să nu vă țină”, au fost doar câteva dintre comentariile fanilor.
Pe de altă parte, sunt și câteva persoane care își doresc ca cei doi să fie împreună, dar într-un număr foarte mic.
„Sunteți superbi. Și atât…fără cuvinte”, „Ce drăguți sunteți împreună”, „Frumoșilor!!”, au spus susținătorii celor doi.

Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro