Cu ce se ocupă acum Cornelia
De când a renunțat să mai fie în centrul atenției, cea mai bătrână dansatoare de manele și-a găsit altfel de activități. Se pare că iubește să facă prăjituri. Ba chiar are studii în domeniu, făcute la îndemnul mamei sale care nu a fost de acord cu dansul.
În mediul online, Cornelia postează fotografii cu diversele rețete pe care le încearcă și se pare că această pasiune a luat locul dansului, căci aparițiile sale sunt tot mai rare.
Cea mai bătrână dansatoare recunoaște că și-ar fi dorit să lucreze în acest domeniu, dacă nu alegea prima dragoste, dansul. Totuși, nu s-ar fi văzut în ipostaza de a găti pentru mulți oameni.
@starloveib♬ sunet original – I am a STAR Angel A
„Îmi place foarte mult să fac prăjituri. Deci nu-mi place patiseria, dar cofetăria, să mă pui să fac torturi, prăjituri, orice mâncare bună. Nu voiam bucătăreasă, dar la un restaurant e cam bătaie de cap”, a povestit Cornelia.
Chiar dacă se bucură de celebritate și aprecierea maneliștilor, deoarece cu toții știm că nu era petrecere fără ea, Cornelia nu a fost încurajată de mama sa să se concentreze pe dans.
Pentru a-i face pe plac, vedeta a făcut și Liceul Economic nr. 4, unde a făcut cursuri de cofetar-bucătar. Cel care a încurajat-o să își urmeze visul este tatăl său, care a profesat și el în domeniu.