Meteorologii au emis un nou cod de vreme instabilă. Sunt așteptate precipitații însemnate cantitativ, dar și fenomene extreme în mare parte din țară și chiar grindină. De asemenea, a mai fost emis și un cod galben, care va aduce averse și descărcări electrice.
Cod portocaliu de ploi torențiale
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ, pentru intervalul 31 iulie, ora 10:00 – 01 august, ora 03:00.
Acesta se va manifesta prin averse, fenomene electrice, condiții de grindină și intensificări ale vântului. Meteorologii au anunțat că se vor strânge cantități de apă mai însemnate, mai exact 40…60 l/mp. Mai multe regiuni sunt vizate și anume estul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, nordul Muntenei și al Dobrogei, dar și zona montană.
„În intervalul menționat, local în estul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, nordul Munteniei și al Dobrogei, precum și în zona Carpaților de Curbură vor fi averse torențiale ce vor acumula local 40…60 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină”, este anunțul făcut de meteorologi.
Cod galben de instabilitate atmosferică
În vigoare a intrat și un cod galben de instabilitate atmosferică pentru intervalul 31 iulie, ora 10:00 – 01 august, ora 10:00, ce vizează nordul, nord-vestul, estul și sud-estul României.
Meteorologii au anunțat că vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, averse, fenomene electrice, condiții de grindină și intensificări ale vântului. În zonele menționate mai sus se vor strânge cantități de apă mai însemnate, mai exact de 25…35 l/mp.
„În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în nordul, nord-vestul, centrul, estul și sud-estul teritoriului. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp. Pe parcursul nopții aria manifestărilor de instabilitate atmosferică va fi în restrângere”, au anunțat meteorologii.