Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în fiecare an, pe data de 31 iulie, pe Sfântul și Dreptul Evdochim, despre care se spune, în credința creștină, că a înfăptuit mari minuni, dar și pentru credința sa neclintit. În această zi, este și lăsata secului care marchează începutul Postului Adormirii Maicii Domnului ce durează timp de două săptămâni. Acest moment nu are o dată fixă, ci dacă lăsata secului este într-o zi de miercuri sau vineri, postul începe cu o zi mai devreme, conform tradiției creștine.
Cine a fost Sfântul și Dreptul Evdochim
Sfântul și Dreptul Evdochim s-a născut într-o familie creștină. Încă de copil, și-a dedicat viața învățăturii și religiei. Copiii de vârsta lui îl îndemnau să se veselească, dar Sfântul Evdochim nu a renunțat la credința sa nicio clipă, ci din copilărie, a cunoscut dragostea față de Dumnezeu. Tradiția creștină spune că sfântul prăznuit astăzi își arată milostenia față de cei aflați în nevoie și nu ezita să îi ajute.
Astăzi mai sunt prăznuiți și:
- Înainteprăznuirea scoaterii Sfintei Cruci;
- Sfințirea Bisericii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, din Vlaherne;
- Sfântul Iosif din Arimateea;
- Sfinții doisprezece mucenici romani
Rugăciunea către sfântul prăznuit astăzi
Troparul Sfântului și Dreptul Evdochim
Glasul al 4-lea
Cel Ce te-a chemat pe tine de pe pământ la cereștile locașuri păzește și după moarte nevătămat trupul tău, sfinte; că tu, cu curăție și cu cinstită viață, fericite, ai viețuit, nespurcându-ți trupul, pentru aceasta, cu îndrăznire roagă pe Hristos Dumnezeu să ne mântuiască pe noi.
Condacul Sfântului și Dreptul Evdochim
Glasul al 2-lea
Pe cele de sus dorindu-le, împreună cu cele din înălțime te-ai împreunat, cu urcușurile cele dumnezeiești ale faptelor bune; căruță de foc sufletul ți l-ai săvârșit, Preafericite Evdochim. și pe pământ viețuind ca și când nu ai fi avut trup, Ziditorului tuturor ai bineplăcut.
Glasul al 3-lea
Fecioara astăzi pre Cel mai presus de ființă naște, iar pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.
Cinstită pomenirea ta astăzi pe noi ne-a adunat la dumnezeiasca raclă a moaștelor tale. Căci pentru toți cei ce se apropie și se închină, se alungă toată vătămarea demonilor și se izbăvesc degrab de felurite boli, Fericite Evdochim.