Reclamă

Vremea rămâne capricioasă și a împărțit țara în două. Într-o parte, vijeliile își fac apariția, în cealaltă canicula pune stăpânire. Meteorologii au anunțat că sunt așteptate cantități de apă mai însemnate în Oltenia, Muntenia și în estul Transilvaniei, iar în sudul și vestul țării, disconfortul termic rămâne în continuare accentuat. 

Prognoza meteo, 29 iulie

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că vremea se menține călduroasă în toată țara, mai ales în vestul și sudul țării, pe alocuri în celelalte regiuni. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, iar disconfortul termic va fi accentuat în aceste zone.

Cerul va fi variabil, dar norii apar în cea de-a doua parte a zilei în Moldova și pe arii restrânse la munte, unde sunt așteptate precipitații însoțite de fenomene electrice, intensificări ale vântului. Sunt condiții de grindină, iar meteorologii au anunțat că este posibil să strângă cantități de apă mai însemnate.

Temperaturile maxime sunt cuprinse între 26 și 26 de grade, mai ridicate în Oltenia și Banat. Valorile minime se vor încadra între14 și 24 de grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.

Vremea în România, vineri, 29 iulie. Ce temperaturi ne așteaptă astăzi - anunțul făcut de ANM
Pexels

Vremea se menține caniculară și în Capitală, iar disconfortul termic rămâne accentuat. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab spre moderat. Se vor înregistra maxim 32 de grade, în timp ce minima va fi de 19 grade. În prima parte a zilei, sunt așteptate precipitații în slabe.

Pe litoral, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic se menține accentuat. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab spre moderat, cu ușoare intensificări în cea de-a doua parte a zilei, atunci când sunt așteptate precipitații însoțite de fenomene electrice și intensificări ale vântului. Temperatura maximă va avea o valoare de 31 de grade, în timp ce minima va fi de 24 de grade.

La munte, vremea se menține instabilă. Cerul va variabil, iar în cea de-a doua parte a zilei și spre seară sunt așteptate precipitații, însoțite de fenomene electrice și intensificări ale vântului. Meteorologii au anunțat că se vor strânge cantități de apă mai însemnate și sunt condiții de grindină. Se vor înregistra maxim 20 de grade, în timp ce minima va fi de 12 grade.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro