Sezonul cinci al show-ului „Splash! Vedete la apă” va ajunge în curând pe micile ecrane. O serie nouă de curajoși a acceptat provocarea și vor executa sărituri spectaculoase în fața publicului și a juraților. Cei mai buni dintre concurenți se vor lupta în marea finală pentru premiul de 10.000 de lei. Când se va difuza emisiunea?
În data de 11 august, prima ediție a show-ului „Splash! Vedete la apă” o să poată să fie vizionată de telespectatori. Emisiunea o să fie difuzată joia şi vinerea, de la ora 20:30 şi sâmbăta şi duminica, de la ora 20:00. Prezentatorii noului sezon o să fie tot Răzvan Fodor și Ramona Olaru, cărora li se va alătura și Monica Bârlădeanu.
În fiecare ediție a emisiunii mai mulți concurenți se vor întrece în sărituri, iar doi dintre ei, cei care au obținut cel mai mare punctaj, vor trece în etapa următoare. Săriturile concurenților o să fie jurizate de veteranii: Iulia Albu, Clara Gherase și Nea Mărin, cărora li s-a alăturat și Cosmin Natanticu.
Cine sunt concurenții noului sezon
În ceea ce privește concurenții noului sezon, o paletă largă de vedete au acceptat provocarea. Dintre aceștia fac parte: Vica Blochina, Shift, Culiță Sterp, Jazzy Jo, Larisa Udilă, Maria Constantin și Laura Mușuroaea. De asemenea, Bănel Nicoliță, Ana Odagiu, Monica Odagiu, Nick de la N&D, Nick Casciaro, Irisha și Florin Pastramă vor intra și ei la apă. Pe lângă aceștia, multe alte vedete vor pășii pe platformele de 3, 5, 7 și 10 metrii.
Toți se luptă pentru a executa sărituri cânt mai bune și a surprinde juriul. Antrenamentele au început de ceva timp, iar vedetele deja și-au perfecționat săriturile. Rămâne de văzut cine va reuși să impresioneze cel mai mult și va pleca acasă cu premiul. Anul trecut, emisiunea a fost câștigată de Cristi Pulhac. Fotbalistul a reușit să impresioneze juriul în marea finală cu o săritură de la 10 metri.