Deși s-a lansat de puțin timp în industria muzicală, la doar 18 ani YNY Sebi face furori în industria muzicală din România și reușește să topească inimile domnișoarelor cu piesele sale, dar și cu felul în care arată. El are un succes uriaș, iar numele său îi e strigat de către adolescente la concerte.
La doar 18 ani, YNY Sebi, tânărul trapper, face furori pe internet cu piesele sale, iar acesta se bucură de un real succes datorită muzicii sale. În anul 2019, YNY Sebi a lansat prima sa melodie care i-a adus milioane de vizualizări pe YouTube și care de altfel e cea mai ascultată melodie a trapperului.
Cine este YNY Sebi?
De-a lungul celor trei ani de când a intrat în industria muzicală, YNY Sebi a reușit să aibă lumea la picioarele, în cea mai mare parte domnișoarele, care sunt în extaz de fiecare dată când îl văd la concerte sau la evenimente pe tânărul de 18 ani.
„Simțeam că tot ceea ce fac nu mai este apreciat de nimeni și începusem să îmi pierd complet încrederea în mine. Asta punea stăpânire pe mine, pe gândurile mele și pe planurile de viitor pe care la aveam. Acum… iată-mă aici! Nu o să uit niciodată luna octombrie a anului 2019, momentul în care am lansat prima mea piesă”, spunea YNY Sebi.
Chiar dacă, deși mulți l-au cunoscut doar datorită activității sale în muzică, în viața de zi cu zi el este un băiat silitor, fiind în clasa a XII-a și a făcut și sport de performanță.
Tânărul urmează la liceu un profil umanist, iar YNY Sebi își dorește ca după ce va da examenul de Bacalaureat să meargă la Facultatea de Drept sau la ASE. Deși e foarte ocupat cu muzica și are o mulțime de concerte, ele povestea în cadrul mai multor emisiuni că pe primul loc pentru el e școala și va avea tot timpul o prioritate în viața sa.
Piesele lui YNY Sebi, cele mai ascultate în acest moment de către tineri
YNY Sebi a reușit să facă din piesele sale cele mai ascultate melodii ale momentului, iar cea mai de curând lansată este deja de săptămâni bune numărul 1 în trending, iar fanii fac o mulțime de video-uri cu versurile cântate de către trapper.
Acesta a reușit să-și strângă o întreagă comunitate pe internet, iar pe canalul său de YouTube are deja peste 300.000 de mii de urmăritori. Totodată, el a făcut și mai multe colaborări cu artiști cunoscuți de la noi, printre care Dorian Popa sau Bogdan de la Ploiești.