Reclamă

Cristian Tudor Popescu a dezbătut, pe larg, pentru Digi24 victoria Simonei Halep din finala turneului aniversar WTA de la Dubai. Gazetarul spune că pentru acest meci se potrivește perfect cuvântul „eroic”. „Cel mai bun meci din tenisul feminin din 2020”.

Cristian Tudor Popescu: „Simona a dorit foarte mult victoria. De mult nu am mai văzut-o atât de dornică de victorie pe Simona. A câștigat acest meci la sacrificiu. Cuvântul „eroic” chiar se potrivește acestui meci, pentru că diferența a făcut-o Simona în fața puternicei și talentatei adversare în vârstă de numai 20 de ani care a făcut un joc excepțional. 

Simona a făcut diferența cu capacitatea de a returna în teren niște torpile ale Elenei Rybakina, pe care nici o altă jucătoare din lume în clipa de față nu le poate retrimite în teren. Asta numai Simona poate să o facă și aici a reușit, foarte greu, pentru că Rybakina este solidă fizic, este calmă, arată o maturitatea de parcă ar avea în spate 15 ani de circuit WTA. Simona, în afară de aceste recuperări, uneori incredibile, eu nu înțelegeam, la anumite mingi nu am înțeles cum a reușit să le ajungă totusi, a mai făcut ceva – a atacat, atunci când i s-a ivit ocazia nu a stat pe gânduri și a încercat lovitura decisivă. Deci nu s-a mulțumit numai cu defensiva ei excepțională. 

Și iarăși un lucru care m-a surprins plăcut, dar m-a surprins – randamentul excepțional al Simonei cu forehandul, cu lovitura de dreapta. Lovitura cea mai bună a Simonei este reverul și în special reverul în lung de linie. Ei bine, în acest meci, Rybakina a venit de la vestiar cu tactica discutată cu antrenorul să o piseze pe Simona pe dreapta, cross. Dreapta puternică, ca din praștie. Nu este atât tare, Rybakina lovește accelerat. Mingea ei este foarte încărcată, e minge grea. Nu se vede lucrul ăsta pentru că Rybakina nu scoate strigăte când lovește. Mingea ei este foarte grea și a încercat să o rupă pe Simona, pe dreapta. Și Simona, nu doar că a rezistat, a reușit să facă și pasul în față și să atace, să câștige puncte pe inițiativă cu lovitura de drepta.

Cred că este cel mai bun meci pe forehand, pe dreapta, pe care l-am văzut eu anul acesta și cel mai bun meci de tenis feminin din 2020.

Simona a cerut ajutorul lui Artemon Apostu și bine a făcut. Iarăși o supriză… Eu am fost destul de sceptic și chiar temător în legătură cu relația dintre Simona și Artemon Apostu la bancă, însă, iarăși o surpriză plăcută – există o chimie între cei doi. Există realmente comunicare. Simona îl ascultă. Intervențiile lui, toate, nu numai din acest meci, au fost foarte utile Simonei. Nu numai că a sesizat foarte bine ce trebuie să facă Simona în fiecare momen, dar are și un ton potrivit. Un ton care i-a anulat Simonei, i-a blocat acele ieșiri, pe care i le știm, ale ei față de antrenor, față chiar și de Darren Cahill. Acum, tonul lui Artemon Apostu a fost de așa natură încât Simonei pur și simplu nu i-a venit să-l repeadă, cum a făcut-o în atâtea alte situații. Deci este categoric un câștig. 

Simona este pentru a doua oară „Regina deșertului”, iar Dubaiul este încă o dată „pământ românesc”, dacă ne uităm la ce a fost în tribune.” 

Sursa interviu Digi 24


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro