Reclamă

Celine Dion concertează pentru prima dată în România în vara anului viitor. Evenimentul va avea loc în București pe data de 29 iulie 2020, după cum a informat organizatorul Emagic.

Țara noastră a fost inclusă pe harta turneului „Courage World Tour”, însă momentan nu se cunoaște locația exactă a concertului, Primăria Capitalei și organizatorul fiind în discuții cu privire la acest aspect.

Celine Dion va lansa un nou album intitulat „Courage” pe data de 15 noiembrie, turneul de promovare având loc în peste o sută de orașe din lume. Debutul turneului a fost pe 18 septembrie în Quebec, 66 de opriri în America de Nord fiind incluse, urmând ca din 2020 reprezentațiile să se desfășoare și în Europa.

Regina pop a lansat anul acesta trei piese: „Courage”, „Lying Down” și „Imperfections” – single al cărui videoclip a avut premiera în 26 septembrie.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro