Călătorești des cu avionul? Probabil ai observat faptul că majoritatea avioanelor comerciale sunt vopsite în alb. Nu trebuie decât să te uiți pe cer pentru a vedea acest luccru. Aproape toate aparatele de zbor sunt albe, însă te-ai întrebat vreodată și care este motivul în acest sens? Ei bine, noi îți vom dezvălui motivul.
La începuturile aviației comerciale, toate companiile aeriene optau pentru metalul simplu sau cromul. Ulterior, peste câțiva ani, în industra aeronautică s-a renunțat la acestea, deoarece apăreau multe pete de murdărie sau praf.
Așadar, din acest motiv, companiile aeriene trebuiau să curețe și să lustruiască constant avioanele pentru a nu lăsa impresie proastă pasagerilor. În cele din urmă, s-a optat pentru vopseaua albă. Dar de ce alb?
Motivul pentru care avioanele sunt vopsite în alb
Majoritatea avioanelor sunt vopsite în alb deoarece această culoare reflectă cel mai bine lumina soarelui. Avioanele sunt expuse la lumina soarelui atât cât sunt în zbor, cât și atunci când sunt parcate la sol. De asemenea, vopseaua albă ajută la prevenirea eventualelor daune cauzate de radiațiile solare.
De asemenea, un alt motiv pentru care avioanele sunt vopsite în alb este faptul că nu se decolorează atât de ușor. Avioanele sunt expuse la condiții atmosferice și meteorologice intense. Vântul, ploaia, gheața și schimbările regulate de temperatură deteriorează vopseaua. Mai mult, vopselele colorate se decolorează cel mai repede, față de cele albe. De obicei, vopsirea unui avion dureză în jur de două săptămâni. Însă, acest lucru înseamnă ca avionul să fie imobilizat la sol și să nu genereze venituri.
Totodată, albul reduce și pericolul de lovire a păsărilor. Deși nu poate părea evident la prima vedere, s-a demonstrat că albul reduce riscul de lovire al păsărilor. Impactul acestora cu aeronava reprezintă o amenințare frecventă și semnificativă la adresa siguranței aparatelor de zobr. În fiecare an au loc mii de coliziuni între aeronave și păsări.