Reclamă

Începând din această toamnă, îndrăgita actriță Carmen Tănase va putea fi urmărită într-o nouă producție de televiziune la PRO TV.

Este vorba despre serialul „Clanul” la care se filmează de zor în această perioadă. Despre rolul pe care îl va avea, actrița spune că este unul solicitant, diferit față de celelalte pe care le-a avut în celelalte seriale românești. Numele personajului pe care îl va interpreta este Luminița Achim.

Carmen Tănase: „Este un rol foarte solicitant..”

Sursa: Social media

„Clanul” este un serial de acțiune, foarte minuțios filmat, făcut în regim de film, sunt sigură că va ieși ceva foarte profesionist. De data asta am un rol puțin diferit de ce a văzut publicul până acum. Este un rol foarte solicitant. Mă cheamă Luminița Achim și nu este un rol ușor, dar este foarte plăcut, îmi place să muncesc greu.” a declarat Carmen Tănase pentru Fanatik.ro

Dintre toate rolurile pe care le-a avut de-a lungul carierei sale, fie ca vorbim de teatru sau seriale, personajul care i-a rămas în inimă actriței Carmen Tănase este cel al Flacărei din „Inimă de țigan”.

„Mie mi-a rămas și o să-mi rămână mereu în suflet rolul “Flacăra”. 4 ani l-am jucat și mă va urmări până la moarte. Deși am făcut roluri diverse și frumoase pe care le iubesc, Flacăra se detașează, este un personaj care m-a marcat și mă marchează în continuare. Mi-a adus daruri și beneficii, popularitate, era o bucurie la filmări, inventam lucruri.” a mai spus actrița pentru sursa citată anterior

Carmen Tănase a mărturisit că acest rol a reușit să o vindece din punct de vedere psihic.  Chiar și acum, la ani distanță de la încheierea filmărilor, oameni o strigă Flacăra pe stradă.

„Rolul acesta m-a vindecat psihic, sub masca personajului făceam ce vroiam eu, în orele de filmări mă purtam exact cum doream. Și azi, pe stradă, oamenii confundă omul cu personajul și sunt destule situații în care acționez cu mai multă voință apelând la Flacăra, și atunci oamenii dau înapoi.” a mărturisit actrița pentru aceeași sursă


Reclamă

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro