Reclamă

În perioada liceului, Theo Rose a avut nu mai puțin de patru iubiți. Trei dintre aceștia erau chiar din unitatea de învățământ unde artista urma studiile liceale. Dacă nu e suficient, vă spunem că toți trei se întâlneau între ei.

Tot ceea ce făcea Theo cu cei patru iubiți ai săi era să se pupe și să se țină de mână.

„Se întâlneau între ei…”

@momentedeinspiratie

#momentedeinspiratie #theorose

♬ original sound – Momente de Inspirație

„Am avut și patru gagici odată! Doar unul nu era din liceu! În rest, ceilalți se întâlneau între ei. Ne pupam și ne țineam de mână. Unul era arab, unul era țigan, unul era român, unul era mai încolo.” a declarat Theo Rose

S-au dus vremurile când Theo Rose avea patru iubiți! De mai bine de trei ani de zile, Theo Rose este implicată într-o relație sentimentală. Aceasta formează un cuplu cu nepotul lui Nea Marin, Alex Leonte.

Artista apreciază foarte mult la partenerul său de viață că este foarte atent cu ea. De asemenea, Alex este un stâlp de rezistență pentru artistă. În clipele în care aceasta simte că a ajuns la capătul puterilor, partenerul său este prezent pentru a o ajuta să se ridice.

În momentele în care nu este fizic alături de iubita lui, Alex caută orice modalitate pentru a se asigura că aceasta este pe mâini sigure.

„Îmi place foarte tare că e protector. Nu e nevoie să fie fizic cu mine ca să mă simt protejată. Dă un telefon şi cineva are grijă să fiu în siguranță oriunde aş merge. Pe lângă asta, e descurcăreț. Pentru el nu există situație fără rezolvare, ceea ce, de multe ori, mă salvează.

Eu mai am momente de blocaj, când efectiv rămân fără resursele pentru a găsi o rezolvare, şi atunci intervine el, salvându-mi viața. E şi foarte inteligent. Are cunoştințe din aproape orice domeniu şi e foarte curios să afle tot mai mult.” a declarat în trecut Theo Rose


Reclamă

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro