George Buhnici, fostul prezentator Tv al rubricii „iLikeIT”, se numără printre persoanele publice care nu se uită la bani, având în vedere cât a investit în locuința sa. Casa se află în top 10 locuințe sustenabile, un clasament făcut în 2018. Locuința din Corbeanca pare din filme, dacă e să analizezi cât de mult a costat ridicarea casei, dar și interiorul care nu e deloc de neglijat. Nu trebuie ignorat nici faptul că tehnologia a jucat un rol important în amenajarea ei.
Casa lui George Buhnici, prima locuința pasiv premium din estul Europei
În spatele construcției de-a dreptul grandioase, a existat o echipă formată din patru arhitecți care au transformat visul lui George Buhnici în realitate. În doar șapte luni, casa inteligentă a prezentatorului Tv a fost ridicată, iar de decorare s-au ocupat șase designeri.
Toată lumea știe pasiunea pentru tehnologie a prezentatorului Tv. De aceea, George Buhnici și-a dorit ca locuința să fie una ieșită din tipare. După ce locuința din Corbeanca a fost ridicată, Marius Șoflete, inginerul care s-a ocupat de casă, a povestit cât de mult i-a luat să se gândească la un astfel de proiect. Casa are un model cel puțin neobișnuit pentru România.
Acesta a mărturisit că iluminatul sau încălzirea apei sunt realizate cu ajutorul tehnologiei, prin câteva aplicații de pe smartphone. Ușile se deschid doar prin folosirea amprentei, aerul este filtrat printr-un sistem de ultimă tehnologie. Ceea ce surprinde este stația meteo, amplasată pentru a înregistra valorile termice din exteriorul casei.
„Este o casă construită de la buldozer la întrerupător în mai puțin de șapte luni. Are materiale și tehnologie de rachete spațiale în ea, este automatizată complet și înțesată de senzori. Are 14 aplicații care sub o interfață comună o fac integral controlabilă de pe telefon”, a povestit Marius Șoflete pe blogul său.
Pentru o astfel de construcție, George Buhnici a scos din buzunar nici mai mult, nici mai puțin de 177.000 de euro. Locuința are 170 de metri pătrați și este mult mai rezistentă la seisme.
Pe lângă costurile destul de ridicate, prezentatorul Tv și-a dorit amplasarea unor panouri fotovoltaice. Dar acestea nu asigură doar încălzirea casei, ci energia rămasă este folosită pentru mașina eco-friendly.