Dacă ai un frate sau o soră, este una dintre cele mai mari binecuvântări cu care ai fi putut să fii înzestrat. Doar cei care nu sunt singuri la părinți pot înțelege acest sentiment. Sentimentul de a avea unul dintre cei mai buni prieteni alături de tine. Pentru că mai presus de orice, asta îți este un frate.
Iubirea și grija pe care i-o porți sunt mari. Să te rogi pentru bunăstarea fratelui tău poate fi cel mai bun lucru pe care îl faci.
Cea mai puternică rugăciune pentru bunăstarea fraților și surorilor
”Sfinte Efrem, mare mucenice al lui Hristos, ascultă acum puţina noastră rugăciune pentru robii lui Dumnezeu. (numele) care sunt încercaţi de boli, suferinţe şi de ispite. Venim la tine ca la un doctor ceresc şi credem că vei primi cererea noastră şi vei uşura suferinţele lor.
Ai spus că ai leacuri pentru toate felurile de boli, şi de aceea nădăjduim că iubirea ta de oameni nu s-a împuţinat. Cine poate spune mulţimea minunilor tale? Cine ştie câţi suferinzi au aflat izbăvire prin rugăciunile tale?
Ajută-i, Sfinte Efrem, ajută-i pe cei suferinzi! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru ei şi, dacă le este de folos să fie tămăduiţi degrabă. Fă să se întâmple aceasta spre slava lui Dumnezeu.
Iar dacă le este mai de folos să ducă mai departe crucea suferinţei lor, ajută-i să rabde fără să cârtească, ca să primească luminoasa cunună a răbdării.
Sfinte Mare Mucenice Efrem, tu ai răbdat suferinţe de nespus. Iar viaţa noastră este plină de desfătări. Dar chiar dacă suntem păcătoşi şi întinaţi prin tot felul de patimi, îndrăznim a ne ruga ţie.
Căci nu pentru noi ne rugăm ţie, sfinte, ci pentru bolnavii aceştia pe care suferinţele i-au îngenunchiat. Fii lor păzitor, povăţuitor, ocrotitor şi tămăduitor. Ca să îţi mulţumească cu inimă smerită şi să Îl slăvească pe Dumnezeu care te-a acoperit cu harul Său. Arătându-te mare făcător de minuni, în vecii vecilor. Amin.”