Mihai Trăistariu nu o duce deloc rău în acest sezon estival. Artistul are concerte peste concerte, iar acest lucru nu poate decât să-l bucure, având în vedere că-i aduc în cont sume frumoase de bani.
Cu toate că are mai multe surse de venit, atât din concerte, cât și din închirierea apartamentelor la malul mării, Mihai Trăistariu este în continuare dator la bancă. Acesta are o datorie de 3 miliarde de lei. Artistul speră că până la finele acestei veri să achite jumătate din întreaga sumă, iar restul de bani să-i achite în decursul timpului.
Mihai Trăistariu trebuie să achite 3 miliarde băncii
„Am concerte în fiecare seară, n-am avut așa din 2019, când am avut 152 de spectacole, în 2020 zero, iar în 2021 doar patru, anul acesta am mereu. În weekenduri plec în țară, iar în timpul săptămânii cânt pe litoral. Turiștii tot vin la cazare, trebuie să mă ocup și de școala de muzică la prânz.
E foarte plină ziua. Mai am 3 miliarde datorie la bancă, dar mi-am propus ca în septembrie să dau măcar un miliard jumătate, iar restul poate anul viitor și să termin.” a declarat artistul pentru spectacola.ro
Mihai Trăistariu se bucură că apartamentele sale de la malul mării sunt închiriate pe toată perioada verii. Cei care vor să-și petreacă sejurul la mare într-unul dintre apartamentele sale trebuie să scoată din buzunar 350 de lei pe noapte.
„Eu de pe 15 iunie nu am avut nicio zi liberă și am șase apartamente. Sunt date zi de zi. Abia pe 18 august am un apartament liber. Lumea începe să prefere apartamentele cu bucătărie, să-și gătească.
Vin familii cu copii, gătesc ciorbe, tocănițe și atunci de asta cred că am așa succes. Toate apartamentele au același preț. În aprilie și martie le-am dat cu 150 de lei pe noapte, iar acum e 350 de lei pe noapte, e o cameră mare cu pat matrimonial și o canapea extensibilă, stau și șase persoane dacă doresc.” a mai spus artistul pentru sursa citată