Reclamă

În urmă cu ceva timp, Ana Morodan a făcut o postare pe contul său de Instagram ce a stârnit ulterior un val de reacții. La acea vreme, Contesa Digitală își îndemna comunitatea să nu apeleze la pastile în momentele dificile. În același timp, spunea că nici alcoolul nu ar trebui privit ca pe un refugiu.

De la aceste declarații și până la un val de speculații n-a fost decât un pas. Unele voci afirmau că aceasta ar avea probleme în ceea ce privește licorile bahice. Prezentă în cadrul unei emisiuni, Ana Morodan a făcut lumină în acest caz.

https://www.tiktok.com/@diana.blogger/video/7120142810451299590?_t=8TyxBjWcMLd&_r=1

„Eu zic că nu și psihoterapeutul meu zice că nu și colegii mei zice că nu. Am tot încercat să vedem. Zic, băi, am, n-am, am, n-am. Mie nu-mi tremură mâna dacă nu beau. Deci, clar, simptom că n-am. Nu beau în fiecare zi! În ultima perioadă când am mai băut? Păi, te-ai mai îmbătat prin iulie. Ok! Și din iulie de câte ori am mai băut socially? (…) Deci, conform tuturor datelor nu am o problemă cu alcoolul.” a declarat Ana Morodan

În urmă cu câteva săptămâni, Ana Morodan a trecut printr-o intervenție complexă. Aceasta și-a micșorat sânii din cauza faptului că avea foarte mari dureri de spate din cauza bustului generos.

„Am sânii mari, cred că o să îi tai că au ajuns până la buric! Am o inteligență, însă, peste medie. Dumnezeu mi-a dat multe, dar nu și grație. Așa sunt eu reală – boschetă! Am mari probleme cu spatele din cauza sânilor. Fac masaj cu pietre de jad săptămânal. Sunt fan terapii care mă relaxează. Tocmai am fost numită bilă de către prietenul meu! Am luat și ceva kilograme!

Nu vorbim de o operație ușoară, ci de una complexă, ce are mai multe etape. Facem intervenția de micșorare și de ridicare a sânilor, coagulare internă și skin tigheting cu un device foarte smart, plasmă Argon și breast shaping și grăsime lipoaspirată, că acum avem de unde lua să punem. Nu am emoții, sunt pe cele mai bune mâini!” a spus ea pentru Click.ro.

 


Reclamă

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro