Reclamă

Doar două zile ne mai desparte de weekend, de aceea, ți-am pregătit, așa cum te-am obișnuit cele mai amuzante bancuri, pentru a te delecta. Ei bine, de această dată, protagoniștii sunt doi tineri ce tocmai s-au căsătorit. Noaptea nunții vine cu o serie de momente la care nu se așteptau. Dialogul dintre miri este cel puțin hilar.

Bancul zilei

În noaptea nunții, mireasa îi spune mirelui ei:
– Dragul meu, ştii că eu sunt virgină şi nu ştiu mare lucru despre sex. Ai putea să-mi explici înainte să trecem la fapte?
– Bine, draga mea. Uite, să ne închipuim că partea mea intimă este un prizonier, iar a ta o închisoare. E simplu de tot: luăm prizonierul şi îl băgăm la închisoare.
Zis şi făcut. După ce se consumă evenimentul, mirele se tolăneşte în pat mulţumit de sine. Mireasa, zâmbind de fericire şi mulţumită de prima ei experienţă intimă, îl anunţă suav:
– Iubitule, se pare că prizonierul a evadat de la închisoare.
– Atunci trebuie să-l arestăm din nou.
Se conformează omul şi, la final, dă să se odihnească. Mireasa, zâmbind de satisfacţie îi zice iar:
– Dragule, iar a scăpat prizonierul!
Adunându-şi ultimele puteri, bărbatul se ridică şi trece iar la fapte. După ce termină, nu-şi mai doreşte decât sa aibă parte de un somn bun. Mireasa, îl bate încetişor pe umăr şi îi spune:
– Iubituleee… iar a scăpat..
– Draga mea, ştii ceva?! Asta nu e sentinţă pe viaţă!

Bancul zilei / În noaptea nunții, mireasa îi spune mirelui ei
Pexels

Un alt banc amuzant

După nunta, un cowboy si nevasta lui merg calare către casa. Calul se împiedică odată, la care cowboyul replica:
– Unu!
Calul se împiedica din nou, la care cowboyul:
– Doi!
A treia oara când calul se împiedică cei doi se dau jos și tipul împușcî calul.
La care nevasta replica:
– Vai, daca știam ca ești așa crud…
La care tipul răspunse sec:
– Unu!…


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro