Proprietarii de terenuri pe care crește ambrozia sunt obligați să scape de această plantă. În luna iunie, autoritățile au localizat aceste terenuri, iar în luna iunie au trimis somații. Începând cu data de 16 iulie 2022, cei care nu au îndepărtat plantele de pe terenurile lor vor fi amendați, iar sumele nu sunt deloc mici.
Dacă proprietarii de terenuri intravilane și extravilane nu își vor curăța terenurile de ambrozie, ei riscă amenzi de până la 20.000 de lei.
Scapă de ambrozie cât mai repede!
În popor acestei plante i se spune iarba pârloagelor sau iarba pustiei. La orașe, ea este cunoscută ca ambrozie, o buruiană care provoacă alergii severe, dacă este lăsată să se răspândească. De aceea este foarte important ca ea să fie distrusă din orice loc. Așadar, proprietarii și deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, administratorii căilor ferate, dar și cei ai cursurilor de apă trebuie să se asigure că distrug această plantă.
În categoria aceasta mai intră și administratorii lacurilor, cei ai cursurilor de apă, administratorii sistemelor de irigații și cei ai bazinelor piscicole.
Amenzile sunt uriașe
Persoanele fizice care nu respectă legea pot primi amenzi cuprinse între 1.000 de lei și 5.000 de lei. Persoanele juridice care nu țin cont de anunțul Gărzii de Mediu vor fi sancționate cu amenzi cuprinse între 10.000 de lei și 20.000 de lei.
Administrația publică locală va fi cea care se va asigura că ambrozia este eliminată din locurile citate mai sus.
„Modul în care se face prevenirea sau combaterea buruienii este lăsat la latitudinea proprietarilor şi administratorilor de terenuri extravilane sau intravilane”, a afirmat Marioara Artemis Gătej, comisar-general al Gărzii Naţionale de Mediu.
Verificarea şi constatarea nerespectării obligaţiilor legale în privinţa ambroziei se fac de către autorităţile administraţiei publice locale pe a căror rază teritorială se face controlul.