Andreea Bălan a spus „da” uneia dintre cele mai mari aventuri din viața ei. Vedeta a plecat împreună cu Andreea Antonescu în „America Express”, iar fetițele au rămas acasă. De Ella și de Clara se ocupă exemplar bunica lor, dar și tatăl, George Burcea.
George Burcea a decis ca, în următoarea perioadă, să petreacă din ce în ce mai mult timp alături de fiicele sale. Actorul a plecat într-o mică aventură alături de Ella. Cei doi au ales să călătorească cu trenul, iar videoclipul pe care iubitul Vivianei l-a postat i-a uimit pe mulți.
Deși Ella are doar cinci anișori, nu a fost deloc încântată de condițiile pe care le-a găsit în tren. Micuță fiind, aceasta a sesizat cât de deplorabil arată mijlocul de transport și nu s-a ferit să fie sinceră, până la capăt. George Burcea a filmat-o exact în momentul în care Ella a spus cum i se pare trenul și nimeni nu o putea zice mai bine.
„Vechi, foarte murdare, pereții crăpați, băile murdare… ”, a spus Ella.
Andreea Bălan vrea să aducă premiul cel mare acasă
Înainte de a pleca în „America Express”, Andreea Bălan s-a asigurat că le lasă pe cele mici pe mâini bune. Artista are toată încrederea în mama ei, care a ajutat-o și până acum cu Ella și Clara. Mama Andreei știe foarte bine programul celor mici, iar ele, la rândul lor, sunt familiarizate cu ea.
În plus, în viața fetițelor este foarte prezent și tatăl lor. George Burcea se ocupă exemplar de cele mici și, de fiecare dată când este cu ele, le face toate poftele. Micuțele se înțeleg foarte bine și cu Viviana, iar atunci când se întâlnesc, distracția este la ea acasă.
„Nu e nevoie să îi las mamei instrucțiuni, pentru că ea știe foarte bine ce are de făcut. Mama este prezentă din prima zi de viață a Ellei, fata cea mare, și ea știe exact ce trebuie să facă. Din contra, ea are grijă de casă, de noi, cu mâncarea, ea știe foarte bine”, a spus Andreea Bălan pentru viva.ro.
@video.clipuri1 #mirceabravo #tantilenuta #catalinmaruta #protvromania #fy #2022 #videoclipuri1 #foryou #bucuresti ♬ original sound – video.clipuri1