Reclamă

A trecut mai bine de un an de când Cornelia Catanga s-a stins din viață. Artista a fost răpusă de virusul SARS-CoV-2, iar decesul acesteia a lăsat în urmă multă durere. Deși nu mai este printre cei vii, Cornelia Catanga nu a uitat de cei dragi și le trimite mesaje din lumea de dincolo.

În cadrul unei emisiuni de televiziune, Aurel Pădureanu a mărturisit că partenera sa de viață comunică în permanență cu cei pe care i-a lăsat în urmă. Se pare că ultimul mesaj pe care aceasta l-a transmis a fost chiar de ziua lui Alexandru, fiul său. Artista i s-a arătat în vis unei mari fane ale sale și i-a spus să îi sune băiatul să îi spună „La mulți ani”.

„Pe data de 2 iulie, Alexandru a făcut frumoasa vârstă de 29 de ani. Știți că înainte să moară Cornelia, noi am locuit în Bragadiru. O distinsă doamnă, care m-a rugat să nu-i spun numele, a visat-o pe Cornelia chiar când a împlinit Alexandru 29 de ani. A visat-o spunându-i în permanență: «Sună-l pe Alexandru». Era îmbrăcată extraordinar de frumos și pregătea o masă festivă.

Eu, te rog frumos să mă crezi, că femeia mi-a spus în felul următor: «Domnule Pădureanu, eu nu mi-am notat numele lui Alexandru și ziua când face 29 de ani. Am început să plâng și a rămas surprinsă.» Așa îmi spunea distinsa doamnă, că există ceva acolo, nu se poate. Te rog să mă crezi că am plâns în ziua aia.”, a declarat Aurel Pădureanu, în cadrul emisiunii lui Cristi Brancu.

Cornelia Catanga trimite mesaje de pe cealaltă lume! Ce le spune artista celor dragi. Aurel Pădureanu, declarații cu ochii în lacrimi
Social media

„Eu sunt bine aici”

De asemenea, Aurel Pădureanu a mai mărturisit că atât el, cât și fiul său o visează destul de des pe Cornelia Catanga. Aceasta le trimite mereu mesaje, îi asigură că ea este bine și îi încurajează să meargă mai departe.

„Eu cred că ea și-a dat duhul și cu gândul la Alexandru și la mine. Pe unde mă duc se rezolvă toate treburile nemaipomenit de repede. O visez în fiecare seară, dar, ca să spun cinstit, nu-i văd întotdeauna figura. Dar de fiecare dată mi-a spus: «Stați liniștiți că eu sunt bine aici». Sunt convins că se gândește în permanență la mine și la Alexandru. El îmi spune că tot timpul se gândește la ea și o visează mereu”, a mai spus Aurel Pădureanu.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro