Lui Leonard Miron îi merge de minune, după ce a reușit să învingă cancerul. S-a mutat în UK și a revenit la jobul pe care îl avea dinainte de pandemie. Mai exact, fostul prezentatorul tv lucrează pe un vas de croazieră de lux. În ultimii doi ani, Leonard Miron se reprofilase și ajunsese să fie ofițer de managemant al programelor la HMRC (Her Majesty’s Revenue and Customs), în Anglia.
Leonard Miron lucrează pe un vas de croazieră
Leonard Miron o ține numai în excursii și distracții, după ce și-a reluat jobul dinainte de pandemia de COVID-19. Mai exact, el este director pe vase de croazieră la o companie engleză de turism, lucru care îi permite mult să călătorească. Recent, el a avut o intervenție telefonică la Antena Stars, unde a vorbit despre meseria pe care o practică cu mare drag.
„Astăzi am ancorat în Malaga, orașul de pe superba Costa del Sol, în sudul Spaniei. Compania este orientată în direcția creării unei vacanțe perfecte pentru întreaga familie. De foarte multe ori au oferte în care părinții pot veni cu copiii sub o anumită vârstă în vacanțe, pe gratis.
Copiii au programe speciale. În fiecare seară îmi place să stau lângă recepția clubului juniorilor și să văd când părinții vin să-și ia copiii. Este dezastru, este dramă. Toți plâng pentru că se distrează atât de bine.”, a explicat Leonard Miron, la Antena Stars.
Viața lui Leonard Miron s-a schimbat total după ce a fost diagnosticat cu cancer! Fostul prezentator tv a luptat din răsputeri să scape de boala nemiloasă, iar acum se simte mai bine ca oricând.
Fostul prezentator tv a avut cancer
Fosta vedetă TVR a trecut prin momente cumplite în 2018, după ce a aflat că suferă de cancer pancreatic. De atunci, Leonard Miron a dorit să facă anumite schimbări în viața lui.
A renunțat la vicii și a urmat o serie de tratamente revoluționare la Londra, pentru a distruge tumora. Din fericire, rezultatele nu au întârziat să apară, iar acum este vindecat total. Cel care a fost în permanență alături de el a fost chiar iubitul său, Miguel.
„Depresia nu este un lucru cu care să glumești, mai ales când o ai. Eu am trecut prin momente în care nu îmi dădeam seama că sunt deprimat. Am apelat la ajutor specializat. A trebuit să am pe cineva care să mă tragă de mânecă să îmi spună că unele lucruri pe car ele fac, sau nu le mai fac, nu sunt ok. Depresia este un lucru extrem de serios și fiecare dintre noi trebuie să fim atenți la acest lucru. A fost un moment greu când am aflat că sunt bolnav.
Ne completăm foarte mult unul pe celălalt. El este cel care mă calmează. Nu mă mai supăr acum, pentru că sunt de părere că nu trebuie să fiu judecat de cei care nu își respectă femeile și care divorțează de 3-4 ori. Nu mă pune pe mine la colț pentru alegerile mele personale, câtă vreme viața ta e făcută praf”, mărturisea Leonard Miron, la ‘Showbiz Report’.