Toată lumea a fost șocată de relația asumată dintre Simina Loica și Alexandru Bobicioiu, dar două mesaje ale celor doi postate pe Instagram au ridicat semne de întrebare în rândul fanilor acestora.
Cu doar câteva zile în urmă, Simina Loica și Alexandru Bobicioiu au anunțat că formează în cuplu și au apărut în ipostaze apropiate pe social media, dar se pare că, după foarte puțin timp, lucrurile s-ar putea să se fi schimbat.
Proaspătul cuplu a publicat pe Instagram mesaje cu subînțeles , care au ridicat semne mari de întrebare în rândul fanilor. Acum, multă lume se întreabă dacă cei doi mai formează un cuplu sau nu, după o perioadă atât de scurtă de timp în care au fost împreună.
Simina și Bobicioiu s-au despărțit?
Simina Loica se afișează mai mereu pe social media cu lucrurile pe care le face zi de zi și comunică foarte des cu prietenii ei virtuali.
Cu puțin timp în urmă, fosta concurentă de la „Puterea dragostei” a postat un mesaj pe InstaStory, din care se subînțelege că relația pe care o are cu Alexandru Bobicioiu ar fi luat sfârșit. Același lucru l-a făcut și partenerul brunetei, dar niciunul dintre ei nu a confirmat o despărțire.
Sursa: Instagram
„Amin! Cine este acum singur, este pentru că a ales deja drumul ăsta”, a scris Simina Loica, pe InstaStory.
Pe lângă acest mesaj, încă un aspect a dat de înțeles o posibilă despărțire între cei doi. Alexandru Bobicioiu și Simina Loica nu se mai urmăresc pe Instagram, așa cum o făceau atunci când erau împreună.
La rândul lui, Bobicioiu a transmis un mesaj prin intermediul InstaStory.
Sursa: Instagram
„Nu te teme să o iei de la început! Ai șansa să construiești ceva mai bun și mai frumos!”, mesaj care a lăsat să se înțeleagă faptul că deja are alte planuri de viață, singur, fără Simina, dar acest lucru nu este confirmat.