Reclamă

Cei care îl urmăresc pe Dani Oțil știu că acesta nu este deloc adeptul scandalurilor. Oricât de calm ar fi fost prezentatorul de la Antena 1, o serie de acuzații ce i s-au adus în spațiul public l-au supărat destul de tare. Drept urmare, reacția lui nu a întârziat să apară.

De ani buni, Dani Oțil a trecut în portofoliul său și statutul de patron. Soțul Gabrielei Prisăcariu are în administrare „The Grill”, unul dintre cele mai apreciate restaurante din Capitală. Locația este exclusivistă și este amplasată în una dintre cele mai bune zone ale Bucureștiului.

După ce a văzut că îi merge atât de bine, Dani Oțil s-a extins și a ajuns în una dintre cele mai „vânate” zone. Mai exact, colegul lui Răzvan Simion și-a deschis o cafenea pe malul Herăstrăului, cunoscută ca fiind și una dintre cele mai scumpe zone. Așa cum era de așteptat, cârcotașii au început imediat să comenteze la adresa prezentatorului.

Dani Oțil, acuzat că face afaceri mână în mână cu Nicușor Dan. Reacția furibundă a prezentatorului
Facebook

Dani Oțil își apară business-ul

Dani Oțil a trăit și a văzut multe la viața lui, dar la asta nu se aștepta. Recent, aceasta a fost „bombardat” cu fel de fel de acuzații legate de locațiile restaurantelor sale. Mai exact, câteva voci sunt de părere că prezentatorul are „pile” la primarul Capitalei. Pentru a sublinia faptul că nu are absolut nicio legătură cu Nicușor Dan, Dani a postat un mesaj, speră el, destul de clar pentru toată lumea.

„Legătura între Dani Oțil și Nicușor Dan este o supoziție ce nu are nici măcar logică. Se spune în articol că primarul general îl ajută sau l-a ajutat pe Dani să construiască sau sa dezvolte locația. În realitate, sub mandatul lui Nicușor Dan s-au întâmplat cele mai multe controale. Unele chiar de o “ferocitate” greu de explicat pentru un bussines nou (…)

Fotografiile și filmările făcute înainte de începerea construcției arată că edificiul era într-o stare avansată de depreciere, tavanul riscând să cadă oricând. Clădirea era un magnet pentru personae fără casă, câini, pisici, etc. Primele echipe de muncitori au scos nenumarate seringi, prezervative, tuburi de vopsea pentru grafitti din locație. Considerăm că edificiul a schimbat total aspectul zonei în prezent”, este o parte din mesajul postat de Dani Oțil.

Publicată de dani otil pe Luni, 4 iulie 2022


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro