Reclamă

Vlad Gherman este, fără doar și poate, una dintre persoanele publice cele mai active pe social media, unde își ține prietenii virtuali la curent, atât cu detaliile din viața personală, dar și din cea profesională. De această dată însă, anunțul pe care l-a făcut actorul i-a întristat pe urmăritorii săi.

Vlad Gherman, pauză de la volgg-uri

Acesta a apărut în lacrimi pe Instagram, unde și-a înștiințat fanii de faptul că urmează o perioadă de timp în care nu va mai filma vlogg-uri. Glumeț din fire după cum i-a obișnuit deja pe toți cei din mediul virtual, actorul a făcut și o glumă rapid, pentru a depăși momentul de tristețe.

Sursa: Social Media

„E cea mai tristă veste pe care pot să o dau. Plâng pentru că…Hai mă, plâng pentru că am alergie, am nasul înfundat,  pentru că o rinită alergică și sunt alergic la pisică. Am încercat să nu mă întristez foarte tare și să glumesc cu voi, așa cum fac de obicei. Ultimul vlog. Nu plec definitiv.”, a spus cu lacrimi în ochi Vlad Gherman pe social media.

Cum își petrec Vlad Gherman și Oana Moșneagu timpul liber

Vlad Ghermna și Oana Moșenagu formează unul dintre cele mai proaspete cupluri din lumea mondenă, reușind într-un timp relativ scurt să câștige simpatia fanilor.

Chiar dacă au două vieți foarte încărcate, în prezent fiind extrem de solicitați pe platoul de filmare. Acolo unde filmează tot împreună, când se întoarce acasă îndrăgitul cuplu preferă să petreacă cât mai mult timp în doi, în care să se relaxeze, fie în fața unui film bun, fie cu multă mâncare nesănătoasă.

„Așa ne relaxăm și ne face plăcere să facem lucruri împreună. Statul pe canapea, mâncatul de popcorn și uitatul la ceva face parte din rutina noastră de weekend.”, a spus Oana Moșneagu, conform ego.ro


Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro